Tribunalul București a dat o primă sentință în dosarul incendiului de la Colectiv. Niciunul dintre inculpați nu a scăpat de brațul legii, pedepsele stabilite fiind de închisoare cu executare. Inclusiv fostul primar Cristian Piedone este, conform soluției instanței, condamnat să reflecte asupra a aceea ce a făcut din spatele gratiilor – 8 ani și jumătate. Soluția nu este însă definitivă, ea putând fi contestată.

Prin aceeași sentință, patronii Colectiv – trei la număr – a primit fiecare câte 11 ani și 8 luni, în timp ce funcționarele din Primăria Sectorului 4 – pedepse cuprinse între 7 și 8 ani. În ceea ce privește administratorul firmei de artificii – Daniela Ioana Niță, pedeapsa a fost de 12 ani și 8 luni, în timp ce doi angajați, artificieri, au de executat pedepse cuprinse între 9 ani și 8 luni și 10 ani. Această din urmă pedeapsă este a angajatului care a montat artificiile în clubul Colectiv, deși materialele pirotehnice erau destinate pentru exterior.

Totodată, angajații ISU au primit pedepse de 9 ani și 2 luni de închisoare cu executare. În dosar a fost judecat și fratele Danielei Niță, acuzat că a distrus documente care ar fi fost importante pentru elucidarea cazului Colectiv. Cristian Niță a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare. Cele două societăți judecate în dosar au primit amenzi usturătoare, iar instanța a dispus ca cele aproape 200 de persoane vătămate să fie despăgubite.

Inculpații au fost trimiși în judecată în urmă cu mai bine de trei ani, în două dosare distincte. Ulterior, tribunalul a decis conexarea cauzelor.