Ludovic Orban (captură video)

Președintele PNL, Ludovic Orban, continuă atacurile voalate la adresa contracandidatului său, Florin Cîțu. Dacă până acum, Orban prefera să vorbească strict despre relația dintre el și premier, punctând gafele celui din urmă, acum acesta îi introduce în discuție și pe cei de la USR PLUS, sugerând că dreptatea ar fi de partea lor, în recentul conflict.

Ludovic Orban: „Se răspândeşte în partid că la un moment dat USR-iştii o să cedeze şi o să se întoarcă la guvernare şi cu Cîţu premier”

Președintele PNL este de părere că aceasta ar fi „cea mai mare minciună” și adaugă faptul că, în opinia sa, USR PLUS s-ar simți bine în opoziţie. „Ei au renăscut, s-au resolidarizat, au început să lanseze mesaje aşa cum o făceau în perioada guvernării PSD-iste, numai că ţinta, de data asta, suntem noi. De altfel, USR PLUS înregistrează un trend ascedent de când au trecut în opoziţie şi se simt foarte bine acolo”, a mai spus Ludovic Orban.

Mai mult, lui Orban pare să îi fie teamă că USR PLUS s-ar putea obișnui cu opoziția și să își dea seama prea târziu că vrea, de fapt, la guvernare. „Pentru că în momentul în care nu le va mai părea rău că au pierdut guvernarea va fi foarte dificil de realizat şi refacerea coaliţiei. Şi atunci cu cine mai guvernăm?”, a declarat Ludovic Orban, conform news.ro.

Citește și: Boc îl trimite pe Rafila să „cânte la altă masă”: „De grija noastră să nu moară”

Articolul precedentCum pune statul „taxă pe concediul de maternitate”. Medicii sunt depășiți de situație
Articolul următorCorupție printre angajații Administrației Bazinale de Apă Banat, în frunte cu unul dintre directori
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.