Sursa: Facebook

Secretarul general al PSD a citit la rândul său proiectul „România Educată” – sau cel puțin așa lasă impresia, într-un comunicat de presă în care arată că social democrații nu pot lua în serios ideile asumate de Klaus Iohannis.

Nu comentează foarte mult Paul Stănescu propunerile din proiect, ci atrage doar atenția că documentul prezentat este de fapt făcut pentru orgoliul președintelui Iohannis, dat fiind că este plin de fotografii cu acesta și că, de fapt, prima preocupare pentru o Românie educată este mărirea alocațiilor.

Din punctul de vedere asumat de Stănescu, România nu e nicidecum educată după aproape doi ani de guvernare PNL, ci e abandonată, iar lansarea proiectului cu mare fast este de fapt o încercare de abatere a atenției opiniei publice de la greșelile făcute de liberali, precum și de „războiul” dus în acest moment de Florin Cîțu și Ludovic Orban.

Președintele Iohannis, trezit din adormire de scandalurile din PNL, ne-a servit un nou exercițiu de imagine. De mână cu Cîțu la Guvern și ambalând iar eterna promisiune a unei noi Românii Educate, aceasta este imaginea crizei prezidențiale de viziune și soluții concrete. Încearcă să acopere răsunătorul eșec al vaccinării și gălăgia alegerilor interne din PNL.

După mai bine de doi ani de guvernare liberală, realitatea nu ne arată, din păcate, o Românie educată, ci doar una abandonată. Iohannis este, totuși, același președinte care, împreună cu Guvernul lui, au ales să nu dubleze alocațiile copiilor. Abandonul școlar este în creștere. Au înghețat salariile profesorilor, au închis școlile. I-au obligat pe copii să stea acasă cu ochii în calculatoare, doar pentru a nu se complica să găsească soluții pentru o educație normală în pandemie. Astăzi, după cum susțin sindicatele, există riscul ca profesorilor să li se plătească banii de concediu abia după începerea anului școlar 2021-2022. Așa arată România educată de liberali.

Iohannis și-a construit un cult al personalității în acest document care este plin de fotografii cu el. Un mare album foto pentru posteritate. Nu a zis că este un proiect transpartinic?

Pentru ca Partidul Social Democrat să considere acest demers unul serios este necesar și obligatoriu ca Președintele Iohannis și Guvernul Cîțu să aloce la rectificarea bugetară bani pentru dublarea alocațiilor copiilor. Ar fi o minimă dovadă de bună credință, că liberalii sunt capabili să înțeleagă că, în primul rând, educația nu se poate face cu copii care se culcă cu burta goală”, se arată în comunicat.

Articolul precedentPiedone va schimba la față încă o zonă uitată de fostele administrații: „Pe 19 august îl finalizăm, pe 20… ne jucăm”
Articolul următorCazul „Caracal” se repetă! Poliția din Gorj a stat cu mâinile în sân! O tânără de 19 ani a fost ucisă, deși autoritățile știau că se află în pericol