Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate începe astăzi primele mișcări serioase protest, după greva japoneză de săptămâna trecută.
Noul Guvern Ciolacu, care a fost învestit ieri, se confruntă astfel cu primele proteste și trebuie să rezolve revendicările sindicaliștilor din Sănătate, care avertizează că se poate ajunge la greva generală.
Din ce transmit sindicaliștii din cadrul Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN, astăzi, între orele 11.30 – 13.30, va fi pichetat sediul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate având 9 revendicări.
Astfel, sindicaliștii solicită eliminarea discriminării în cadrul noii legi a salarizării din sănătate pentru personalul TESA și pentru toate categoriile de salariați care au suferit ca urmare a aplicării Legii 153/2017, includerea personalului nemedical din spitale în Anexa- Sănătate, în noua lege a salarizării, păstrarea veniturilor aflate în plată, în momentul intrării în vigoare a noii legi a salarizării, deblocarea posturilor în sistemul sanitar, raportarea sporurilor din sănătate la salariile aflate în plată, acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților din sănătate prin plata acestora de la bugetul de stat, revenirea la indemnizația de hrană neimpozitată prin acordarea de carduri sau tichete de masă, actualizată la 40 de lei/ zi, acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru toți angajații unităților sanitare de mono specialitate în care activitatea se desfășoară în condiții de pericol și introducerea drepturilor de acordare a sporurilor pentru tot personalul (medical și nemedical) care lucrează în spitalele de acest tip și în Regulamentul Sporurilor, clarificarea situației structurilor de Managementul Calității (SMC), eventual introducerea în categoria de personal auxiliar – sanitar, având în vedere că au angajați și medici, conform Ordinului 1312/2020.
„Uniunea Sindicatelor TESA din Sanatate așteaptă publicarea proiectului de lege a salarizării pe data de 15 iulie 2023, așa cum a fost anunțat, iar în funcție de cum va arăta acesta, va acționa prin toate mijloacele legale pentru stoparea discriminării, susținerea revendicărilor și restabilirea drepturilor acestor salariați din sistemul sanitar, în caz contrar vor relua acțiunile de protest, care ar putea culmina cu greva generală.
Demonstrația este menită să atragă atenția ministrului muncii și guvernanților că o nouă discriminare a unor categorii de salariați din sistemul sanitar, în noua lege a salarizării, este de neacceptat pentru UNIUNEA SINDICATELOR TESA DIN SĂNĂTATE!
De 6 ani, categorii importante de salariați din sistemul sanitar au fost grav discriminate de actuala Lege a salarizării nr.153/2017. Este vorba în primul rând de personalul nemedical tehnic-economic-administrativ (TESA), dar și de personalul BBC (biologi, biochimiști, chimiști), psihologi, personal auxiliar-sanitar. Au fost create astfel adevărate prăpăstii salariale între personalul medico-sanitar și celelalte categorii de salariați (situație unică in Europa), iar acest lucru a condus la un profund sentiment de nedreptate, care este deja cronicizat în rândul lucrătorilor din sănătate.
CONCEPTUL „O SINGURĀ ECHIPĀ UNITĀ”, medicală și nemedicală pregătită și motivată în slujba pacientului, a fost pur și simplu distrus de o politică separatistă, discriminatorie și iresponsabilă. Personalul cu studii superioare (economiști, juriști, ingineri, din sectoarele TESA, a fost profund nedreptățit, în ciuda funcțiilor de răspundere pe care le îndeplinesc. Personalul cu studii medii, tehnicieni, meseriași și muncitori primesc salarii profund demotivante, în timp ce de munca lor depinde funcționarea tehnică în siguranță a spitalelor!
Situația de DISCRIMINARE a trenat indiferent de miniștrii ajunși rând pe rând la putere și nimeni nu a fost în stare să schimbe ceva până acum, în ciuda nenumăratelor proteste sindicale, timp de 6 ani. Singurele mici compensații au fost legate de lupta sindicatelor TESA în justiție unde numeroase procese au fost câștigate referitor la trecerea salarizării de pe Anexa 8 pe Anexa 7 (mai favorabilă dar insuficientă pentru personalul TESA).
Noua lege a salarizării dă șansa ca în sfârșit aceastā situație gravă să fie remediată, iar discriminarea să fie eliminată și indiferent de noile anexe, fiecare categorie de salariați din sectorul sanitar să-și găsească locul într-o grilă salarială echilibrată, corect concepută, în funcție de studii, experiență și importanța muncii. Nimeni nu trebuie să se mai simtă umilit în sistemul sanitar.
Ajunge! Cerem să se facă dreptate! Nu este vorba numai de discriminare salarială!
Ca și în cazul profesorilor, este vorba de demnitate și de nevoia urgentă de a se elimina sentimentul de umilință a salariaților din sănătate care au fost discriminați și ignorați până acum!”, transmit sindicaliștii.