Eroare umană în cazul defecțiunii instalației de oxigen de la Spitalul „Victor Babeș”

Șeful serviciului tehnic si un instalator sunt reținuți pentru acuzația că ar fi provocat moartea celor trei paciente

Alimentarea cu oxigen din unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București s-a blocat din cauza unei erori umanie, arată primele concluzii în dosarul producerii tragediei din luna aprilie, în urma căreia trei paciente au decedat, relatează Digi 24. Astfel, doi angajați au fost reținuți de procurori, un instalator și un inginer. Cei doi „îndeplinesc toate condițiile legale și de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajați”, a precizat conducerea Spitalului Babeș, citată de G4Media.

Șeful serviciului tehnic si un instalator sunt reținuți pentru acuzația că ar fi provocat moartea celor trei paciente (de 66, 84 și respectiv 74 ani) în urma erorii tehnice. Mai precis, ei ar fi răsucit în sens invers un robinet de la instalația de oxigen: în loc să reducă debitul instalației, l-au dat la maximum, fapt ce a dus apoi la blocarea ventilatoarelor care asigurau supraviețuirea pacienților.

De altfel, în această anchetă au dat deja declarații mai multe persoane – personal tehnic care supraveghea aparatele, personal medical care era pe tură. Medicii și asistenții au povestit ce s-a întâmplat și cum au decurs zilele anterioare, iatr atenția principală a anchetatorilor a fost axată pe eventuale alerte care să fi existat și care să pună sub semn de întrebare modul în care a funcționat aparatura medicală.

În urma verificării ventilatoarelor, după incident, a reieșit că acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să între în unitatea mobilă

O situație deloc plăcută a fost remarcată după momentul incidentului, când reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului, a refuzat intrarea în unitate, asta deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva Covid. Mai mult, potrivit DSU, acesta a părăsit și părăsit incinta spitalului după acest episod.

Trei pacienți au decedat la Victor Babeș, din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile

Articolul precedentPonta le plânge de milă celor 8.000 de angajați concediați: ”România – săraca țară bogată”
Articolul următorCum își bat joc unii de sistemul românesc de sănătate!