Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a făcut astăzi o altfel de vizită de lucru, de data aceasta la înălțime, la propriu. Concret, a fost pe șantierul a două blocuri de pe Calea Rahovei, blocurile nr. 322 și nr. 334, aflate în reabilitate de mai bine de doi ani, ca urmare a litigiilor create de fostele firme care s-au ocupat de această operațiune.
Cu această ocazie, edilul a constatat că parte dintre lucrările efectuate de acestea sunt defectuoase, mai mult, prezintă un real pericol pentru siguranța cetățenilor, care se simt „ca în închisoare”, cu schelele agățate de fațadele blocurilor de atâta vreme.
De altfel, în discuțille pe care le-a avut cu mai mulți locatari, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone și-a luat angajamentul că aceste lucrări vor fi efectuate de noua firmă în cel mult 30-40 de zile.
Și cum un pas important pentru refacerea unei lucrări „de mântuială” este să îndepărtezi să îndepărtezi pericolul, primarul a dispus ca lucrările să fie reluate „de la zero”, decizie pe care a luat-o în urma unei ședințe operative pe care a avut-o cu directorii din primărie și cu reprezentanții firmei care se ocupă de reabilitarea blocurilor.
Mai mult, s-a dispus ca locatarii blocurilor care nu cooperează pentru îndepartarea acestor pericole, să fie amendați.
Mobilizare pentru finalizarea în termen de 30 de zile
Tot în ședința operativă de miercuri, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a solicitat firmei care se ocupă de lucrări să-și concentreze toată resursa umană disponibilă pentru reabilitarea celor două blocuri, într-un termen de 30 de zile, așa cum a promis locatarilor.
„Așa cum am promis locatarilor, voi fi aproape zilnic pe schelele celor două blocuri, pentru a verifica stadiul și modul în care se efectuează aceste lucrări de reabilitare. Este inadmisibil ca după ce au așteptat timp de doi ani, acești oameni să fie nevoiți să aibă parte de niște lucrări făcute de mântuială. Vreau să mă asigur personal că nimeni nu va mai avea de suferit din cauza lipsei de profesionalism sau a ignoranței firmelor care s-au ocupat în trecut de aceste lucrări”, a precizat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Prima biserică catolică construită în Sectorul 5! Piedone: „Trebuie respectată orice religie”