Aterizare de trei stele la IAR: General-locotenent Anastasof, uns administrator provizoriu

General-locotenent Laurian Anastasof

Fostul șef al Statului Major al Apărării a fost numit în consiliul de Administrație al fabricii de elicoptere

Ori are șansa de a resuscita una dintre puținele fabrici din industria de apărare rămase în viață, dar care are probleme financiare, ori i s-a pregătit retragerea pe o „linie moartă”. Unul dintre cei mai titrați generali români ai momentului, generalul-locotenent de aviație Laurian Anastasof, a fost trimis să îndeplinească un act de management, o misiune dificilă la fabrica de elicoptere IAR Brașov. 

Recent acționarii companiei au decis în adunarea ordinară numirea unor administratori provizorii.

”Şedinţa AGA a avut loc în ziua de 15.06.2020, data primei convocări. La şedinţă au participat, direct și prin corespondență, acţionari/reprezentanţi ai acţionarilor ce deţin în total 12.250.726 acţiuni ale Societăţii IAR SA, reprezentând 64,8913 % din numărul total de acţiuni ale societăţii. Ordinea de zi a şedinţei a fost:

Numirea unor administratori provizorii începând cu data de 19.06.2020, ca urmare a expirării mandatelor actualilor administratori provizorii; stabilirea duratei mandatului și a retribuției acestora.

În urma exprimării votului secret, se numesc următorii administratori provizorii al Societății IAR SA:

1. Dragoș Florin DAVID

2. Ruxandra Rodica ANGHEL

3. Laurian ANASTASOF

4. Mihai Aurel DONȚU

5. Cristian Alin BACIU

Situaţia votului secret exprimat de acționarii/reprezentanții acționarilor este identică pentru toți cei 5 administratori provizorii nominalizați (… )”, a raportat IAR către piața de capital.

Făt-Frumos din aviație

Surse neoficiale din cadrul IAR au precizat că echipa managerială a companiei își pune mari speranțe în generalul-pilot cu trei stele Anastasof. Unul dintre cei mai apreciați piloți de vânătoare, cu mare experiență de zbor, multe cursuri dar și multe funcții de conducere, fostul comandor de aviație Anastasov a promovat în nouă ani cât alții într-o carieră pe viață: General de flotilă aeriană, general-maior și de curând general-locotenent (trei stele), plus un interimat la șefia Statului Major al Apărării, după ce șeful-plin al SMAp, generalul Ciucă, sătul de mocirla în care l-au băgat politicienii și luptelor lor absurde, a renunțat onorabil la funcție.

Citește și Ce știa Băsescu și nu știau americanii

Tot din surse neoficiale am aflat că Generalul Anastasof a fost o „nucă tare” pentru politicieni și pentru afacerile din armată. Investit de fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa la comanda Statului Major al Forțelor aeriene, Generalul Anastasof a urcat repede la comanda SMAp, după ce a făcut o perioadă pe consilierul MapN. După care nu s-a mai auzit nimic de el. Gurile rele zic că s-a opus cheltuielilor programului de rachete Patriot de la Deveselu, în favoarea dotării României cu avioane de vânătoare performante.

Amintiri cu Tomiță, Mureșan și Buciuman

Aviatorii de luptă au ceva al lor, mândrie, profesionalism, dar și onoare. Nu sunt puțini piloții militari care s-au împotrivit sistemului. Am avut onoarea să-i cunosc pe câțiva.

Am început cu “Tomiță”, comandorul Toma, ultimul comandant al regimentului de MiG 29 de la Kogălniceanu. Apoi Valer Mureșan, asul MiG-ului 29,  devenit apoi primar la Kogălniceanu. Apoi a urmat Dan Buciuman, comandantul escadrilei de piloți de MiG 29 relocați la Borcea după desfințarea bazei aeriene de la Kogălniceanu. Toți s-au retras la un moment dat, sătui de sistemul unde nu se mai regăseau. Pe lângă ei sunt și alți piloți buni, care au renunțat la zbor pentru că statul nu le-au mai oferit alternative.

Salariu de casieră la hipermarket, riscuri maxime

Puțini știu că piloții români au salarii incredibil de mici comparativ cu alte forțe aeriene, dar și cu veniturile din economia autohtonă. La absolvirea facultării de aviație, salariul unui pilot începe de la 1.700 de lei. Cam cât câștigă și o casieră la hypermarket. Ulterior veniturile cresc pe măsura orelor de zbor și funcțiilor.

Politicienii se mândresc cu misiunile îndeplinite de piloții români în cadrul operațiunilor de poliție aeriană împotriva rușilor deasupra Mării Baltice, însă habar nu au câte eforturi face aviația să mențină în funcțiune “sicriele zbuătoare” Mig 21 Lancer  și mai nou rablele de F 16 Block 40, cumpărate cu bani grei de la americani, dar care tot niște vechituri rămân.

Ziarul de Investigații