Judecătoare la ICCJ, avocat într-un proces de ieşire din indiviziune.

O vilă somptuoasă în Primăverii, un complex rezidenţial la Mamaia sau la Predeal constituie aproape întotdeauna motiv de invidie, de scandaluri care într-un final ajung în justiţie. Dar cine şi-ar fi închipuit că o casă muncitorească situată în zona Răzoare, cu o suprafaţă totală de nici 80 mp, împărţită în două apartamente, poate fi obiectul unor interminabile procese? Şi atunci când una dintre părţi apelează la „artileria grea”, adică la sprijinul unui magistrat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, lucrurile se complică.

UPDATE Curtea Supremă se spală pe mâini

Ziarul de Investigaţii a solicitat un punct de vedere oficial de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la acţiunile magistratului asistent Oana Cristina Popescu. Magistraţii de la ÎCCJ s-au spălat pe mâini în această afacere, pasând toată răspunderea la Curtea de Apel Bucureşti. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate emite un punct de vedere în raport de situaţia prezentată de dumneavoastră, în condiţiile în care reprezentarea părţii la care faceţi referire a avut locîn faţa completului de judecată legal învestit, acesta fiind suveran atât în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate cât şi în aprecierea asupra dovezii calităţii de reprezentant”, se arată în răspunsul semnat de judecătorul Minodora Condoiu, şeful Biroului de informare şi relaţii publice al instanţei supreme.

Aşa cum spuneam, casa de la numărul 8 al străzii Lt. Av. Caranda din sectorul 6 al Capitalei nu este nici pe departe vreun palat sau măcar conac. Este o simplă casă muncitorească ridicată în perioada interbelică şi care apoi, în anii comunismului, a făcut parte din fondul locativ de stat.

Imobilul este împărţit în două apartamente minuscule, de suprafaţe aproximativ egale. Decenii la rând, locatarii celor două apartamente nu au avut nimc de-mpărţit, ba, dimpotrivă, au trăit împreună, sub acelaşi acoperiş, în bună vecinătate. A venit schimbarea de regim din decembrie 1989 şi statul român a decis să vândă toate locuinţele deţinute de fosta ICRAL către cei care la vremea respectivă aveau statut de chiriaşi. Aşa s-a întâmplat şi cu imobilul despre care facem vorbire, cele două apartamente fiind vândute în 1993, cu plata în rate, către soţii Luminiţa şi Valere Munteanu, pe de o parte, şi Aneta Pascu, de cealaltă parte, regimul juridic fiind de proprietate comună forţată şi perpetuă.

O sarabandă a proceselor care durează de nouă ani

Schimbarea statutului juridic al colocatarilor, din chiriaşi în proprietari, nu a schimbat nimic în relaţiile dintre ei. Surpriza a intervenit abia în luna decembrie a anului 2005, când soţii Munteanu s-au trezit daţi în judecată de Aneta Pascu.

Netam-nesam, aceasta din urmă solicita ieşirea din indiviziune. Cu toate că nu putea fi vorba de aşa ceva, din moment ce nu exista o o proprietate comună care să poată fi partajată, dat fiind faptul că cele două apartamente au intrări separate, fiind utilizate în comun doar o fâşie de curte (pentru acces) şi reţeaua de utilităţi.

Este ca şi cum subsemnatul, locatar la etajul 8 al unui bloc din cartierul Titan, aş cere să mi se pună la dispoziţie o scară separată sau (de ce nu?) chiar şi un lift personal. Ei bine, tocmai acest lucru a cerut în instanţă Aneta Pascu – dărâmarea, pe cheltuiala familiei Munteanu, a gardului despărţitor dintre cele două proprietăţi, pe motiv că nu respectă linia de hotar (cu toate că el fusese construit de ICRAL, în perioada comunistă, şi exista la momentul cumpărării celor două apartamente) şi mutarea ţevilor de utilităţi aferente familiei Munteanu care există în zona Anetei Pascu.

Şi pretenţiile erau abia la început, aşa cum vom vedea în continuare. În primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1054 pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2006, Judecătoria Sectorului 6 a respins acţiunea Anetei Pascu, pe care a considerat-o ca fiind fără obiect: „Indiviziunea, ca modalitate a dreptului de proprietate, presupune existenţa mai multor titulari, care au doar o cotă-parte ideală, abstractă, din dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în această stare, fără a avea o fracţiune materială, determinată de bunuri. Instanţa apreciază că în cauză nu există o stare de indiviziune, astfel cum a fost ea definită anterior, întrucât fiecare parte deţine în exclusivitate anumite încăperi, iar grupul sanitar şi pivniţa sunt în folosinţă comună, fiind dobândite ca atare prin contractele încheiate cu SC Orizont SA” (fosta ICRAL – n.red.).

Trebuie menţionat aici că grupul sanitar deţinut în comun de cele două familii este singura cale de acces în podul casei. Clar ca lumina zilei. Numai că sarabanda proceselor era abia la început. Un an mai târziu, prin sentinţa civilă nr. 2761 pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie de aceeaşi Judecătorie a Sectorului 6, Secţia Civilă, este admisă în parte acţiunea reclamantei Aneta Pascu. Apoi, inexplicabil, aceasta renunţă la acţiunea de solicitare a ieşirii din indiviziune.Liniştea părea că s-a reinstaurat în imobilul din strada Lt. Av. Caranda.

Bunica îşi aduce nepoata în instanţă

Doar pentru scurt timp însă. La fel de inexplicabil, Aneta Pascu introduce o nouă acţiune, având acelaşi obiect, care îi este admisă şi procesele se reiau pe bandă rulantă, cu tot ce implică acestea – experţi, adrese către şi de la Primăria Sectorului 6 şi aşa mai departe.

Oricine se poate întreba, pe bună dreptate, de unde atâta energie şi, mai ales, atâta aplecare către lumea Justiţiei a unei octogenare, şi aici am numit-o pe Aneta Pascu? Ei bine, totul devine mult mai clar atunci când ne aruncăm privirea pe încheierea şedinţei publice din data de 13 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală. „La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurentul pârât Munteanu Valere (…) intimata reclamantă Pascu Aneta, prin reprezentant Popescu Oana Cristina, fără mandat la dosar”, se arată în încheierea de şedinţă.

Oana Cristina Popescu nu este nimeni alta decât nepoata Anetei Pascu şi este magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Evident, partea adversă ia foc şi cere instanţei ca Aneta Pascu să nu fie reprezentată de nepoata ei, având în vedere calitatea de magistrat a acesteia. Şi, surpriză! Oana Cristina Popescu se retrage de bună voie: “Reprezentantul intimatei-reclamante Pascu Aneta solicită instanţei să ia act că înţelege să se retragă din cauza de faţă, în sensul că nu mai reprezintă interesele intimatei-reclamante Pascu Aneta, întrucât doreşte ca prezentul recurs să se soluţioneze cât mai repede”.

Dar efectul asupra colegilor ei magistraţi de la Curtea de Apel s-a făcut simţit, chiar şi cu această trecere episodică prin sala de judecată. Dovadă stă faptul că, în aceeaşi şedinţă publică, instanţa menţionată a respins recursul formulat de Tudoriţa şi Valere Munteanu.

O motivare kilometrică

În consecinţă, judecarea procesului se întoarce la Judecătoria Sectorului 6. Prin sentinţa civilă nr. 2632, pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013, instanţa admite cererea formulată de Aneta Pascu şi dispune ieşirea din indiviziune. (De precizat că motivarea sentinţei se întinde pe nu mai puţin de 30 de pagini. Nu chiar ca la procesul lu Adrian Năstase, dar nici mult nu mai aveau până acolo magistraţii de la judecătorie!).

Şi, mai ceva ca arhitecţii care au proiectat Burj-al-Arab, magistraţii găsesc şi soluţia tehnică pentru separarea completă a colocatarilor imobilului. „(Instanţa – n.red.) constată că pârâţii reclamanţi Munteanu Valere şi Munteanu Tudoriţa vor avea acces la corpul acestora de proprietate direct din strada Lr. Av. Gheorghe Caranda nr. 8A, sens în care, pentru accesul în imobilul construcţie, dispune modificarea ferestrei cu deschidere la stradă prin transformarea acesteia în cale de acces – intrare în imobil. Această intrare urmează a fi mascată de o marchiză cu o înălţime de până-n 2,20 metri, o lăţime de până-n 1,5 metri şi o adâncime de până într-un metru”.

Mai pe româneşte, soţii Munteanu ar urma să aibă acces din stradă direct în dormitor. Ca să nu mai vorbim de faptul că imobilul, ridicat în 1931, este construit pe principiul cărămizilor portante. Dacă ai scos o cărămidă, cade tot peretele şi, în cel mai rău caz, toată casa. Judecătoria a dat această sentinţă în pofida avertismentelor repetate ale Primăriei Sectorului 6, reprezentanţii acestei instituţii precizând că soluţia tehnică nu este taman legală. „(…) nu este posibilă ieşirea din indiviziune, deoarece, conform PUG al Municipiului Bucureşti, aprobat cu HCGMB nr. 269/2000 cu valabilitate prelungită în conformitate cu HCGMB nr. 324/2010 şi a HCGMB nr. 241/2011, imobilul se află în zona M – subzona M3, subzonă în care lotul minim, ca suprafaţă pe care se pot executa lucrări este de 300 mp cu un front la stradă de 10,00 ml”, se arată în răspunsul primit de Valere Munteanu de la Primărie, înregistrat cu numărul 37496 din data de 4 decembrie 2012.

Or, toată proprietatea din strada Lt. Av. Caranda nu are decât 264 mp, deci lucrările nu pot fi executate. Singura soluţie în acest caz pare ca Aneta Pascu să dea în judecată şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru a i se permite începerea lucrărilor de construcţie. Cu o nepoată magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cine ştie?