Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a fost reținut joi de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influență, urmând ca vineri să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Vineri seara, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea sa pentru 30 de zile. Mircea Băsecsu a fost dus aproape imediat în arestul Poliţiei Capitalei. Cu o zi înainte, într-un discurs încheiat cu ochii în lacrimi, preşedintele Traian Băsescu s-a spălat pe mâini, spunând că nu este în niciun fel implicat şi că va lăsa Justiţia să-şi facă treaba în acest caz. Reţinerea fratelui şefului statului a intrat şi în atenţia presei internaţionale.

Procurorii DNA îl acuză pe Mircea Băsescu că, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel, fiul interlopului Bercea Mondial), în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului (Sandu Anghel). Totul, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Follow the money

Bercea Basescu

La începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a dat unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi ajunge mai departe la Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații care judecau cauza referitoare la infracțiunea săvârșită de Bercea Mondial și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a dat intermediarului încă 350.000 de euro, în speranţa că o sumă mai mare va urni lucrurile în direcţia dorită. Din suma totală de 600.000 de euro dată de denunțător intermediarului, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro, în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru Bercea Mondial.

După ore întregi de audieri la DNA, Mircea Băsescu a înnoptat în arestul Poliţiei Capitalei.

Lacrimile preşedintelui, redivivus

Joi după amiază, preşedintele Traian Băsescu a avut prima ieşire publică pe acest subiect. El a declarat că regretă implicarea fratelui său în scandalul legat de interlopul Bercea Mondial: „Nu mă voi transforma într-un avocat al fratelui meu, cu atât mai mult cu cât mi se pare că s-a implicat într-o zonă cu oameni în care nu trebuia să se implice”.

Basescu

El a ţinut să precizeze că nu a avut niciodată cu fratele său Mircea vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care le avea. „Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea Justiţiei în acest caz, sau cel puţin aşa a fost lansată public aseară. De aceea fac un apel public la orice poliţist, procuror, judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Sandu Anghel, dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei şi a deciziei justiţiei, să o facă publică”, a spus preşedintele.

El a continuat, arătând că în cei aproape zece ani de când este şeful statului nu a făcut nicio intervenţie în Justiţie pentru nimeni şi că şi în acest caz va proceda la fel: „Vă asigur că nu voi face niciun fel de intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu, este major, este responsabil pentru faptele lui. Dacă a săvârşit ceva ilegal, va trebui să răspundă ca orice cetăţean, în faţa legii. Eu nu-l acuz. Dacă-l va acuza cineva, aceasta va putea fi justiţia. Lucrul pentru care-l acuz deocamdată e anturajul în care a intrat. Vă asigur că, între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei”. La finalul discursului, preşedintelui Băsescu i-au dat lacrimile.

Presa străină comentează

Afp

Scandalul dâmboviţean generat de reţinerea lui Mircea Băsescu a intrat şi în atenţia presei internaţionale, jurnaliştii străini ţinând să puncteze faptul că Justiţia din România face obiectul unei monitorizări speciale a Uniunii Europene în materie de combatere a corupţiei.

„Mircea Basescu, în vârstă de 60 de ani, fratele mai mic al preşedintelui, a fost reţinut joi seară, după ce a fost audiat de procurori. Justiţia română, care face obiectul unei supravegheri stricte din partea Bruxelles-ului, s-a dovedit a fi mai eficientă în ultimii ani, conform experţilor. În ultimii doi ani, un fost prim-ministru şi doi foşti miniştri găsiţi vinovaţi de acte de corupţie au fost condamnaţi la închisoare, un lucru inedit în România”, notează Agenţia France-Presse.

„Procurorii anticorupţie l-au reţinut pe fratele preşedintelui României”, titrează revista Business Review. „Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut joi seară de procurorii anticorupţie, după ce a fost interogat. Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influenţă, existând suspiciunea că ar fi primit 250.000 de euro în februarie 2012 pentru a interveni în Justiţie în scopul obţinerii unei pedepse mai uşoare pentru Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, un lider interlop condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare în 2012”, precizează sec Business Review.

Articolul precedentJudecătoare la ICCJ, avocat într-un proces de ieşire din indiviziune.
Articolul următorNăstase, patru ani şi şase luni la puşcărie. Hotărârea definitivă