Doi hackeri români au fost găsiţi vinovaţi de de infracţiuni cibernetice, sub formă de malware, care au afectat computerele a mii de oameni din întreaga lume. Procurorii au anunţat că aceştia pot primi condamnări de 20-30 de ani de pușcărie.
Bogdan Nicolescu (36 de ani) şi Radu Miclăuş (37 de ani) au fost condamnaţi pentru 21 de acuzaţii, printre care furt de identitate şi implicare în acţiuni de spălare a banilor.
Cazul a apărut în 2016, când cei doi au fost arestaţi în Bucureşti şi duşi în Statele Unite trei luni mai târziu. La vremea respectivă, procurorii care se ocupau de caz au anunţat că victimele au pierdut mai mult de patru milioane de dolari în urma acestor infracţiuni. Procurorii federali au petrecut mai mult de două săptămâni prezentând unui juriu dovezi conform cărora cei doi făceau parte dintr-o reţea „botnet”, care controla 400.000 de calculatoare, majoritatea de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Juriul a început deliberările marţi, 9 aprilie, acordând verdictul final joi, 11 aprilie. Nicolescu şi Miclăuş erau parte din grupul „Bayrob”, denumire acordată de către compania de securitate cibernetică Symantec, care a descoperit malware-ul, răspândit începând cu anul 2007. Acesta funcţiona sub forma unor e-mail-uri care pretindeau a fi trimise de IRS (Internal Revenue Service), Western Union, Norton AntiVirus şi permitea membrilor grupului să colecteze informaţii personale ale oamenilor cărora le erau trimise.