Gabriela Firea şi comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Creţu, s-au întâlnit, vineri, la Bucureşti, pentru a analiza stadiul proiectelor cu finanţare europeană pe care le derulează Primăria Capitalei.
„Preocuparea noastră pentru atragerea de finanţare nerambursabilă s-a concretizat în proiecte aflate în diferite stadii – contractate, depuse sau în pregătire. Lucrăm la proiecte europene a căror valoare se ridică la 959 de milioane de euro, din care 665 reprezintă partea de finanţare nerambursabilă, în condiţiile în care Bucureştiul are acces la mai puţine fonduri faţă de alte regiuni de dezvoltare ale României”, a spus Firea.
Ea a adăugat că Primăria Capitalei a depus proiecte în valoare totală de 638 de milioane de euro, pentru trei dintre ele, în valoare de 408 milioane de euro, fiind deja semnate contractele de finanţare: proiectul de finalizare a staţiei de epurare Glina şi de reabilitare a sistemului de canalizare, precum şi două proiecte de dotare cu 20 de noi tramvaie a liniilor 40 şi 55.
„Proiectele pentru alte 80 de tramvaie, pentru 100 de autobuze electrice noi şi pentru modernizarea unui tronson de 1,1 km din calea de rulare a tramvaiului sunt în contractare, urmând a fi semnate. În plus, mai avem în pregătire proiecte în valoare de 320 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare, pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi pentru conservarea patrimoniului”
„Capitala şi întreaga zonă din jurul acesteia reprezintă un motor pentru economia României şi cred că este foarte important să cooperăm, Comisia Europeană şi Primăria Capitalei, pentru a identifica măsuri concrete şi pentru a accelera proiectele pe care le avem în derulare. Mă bucur să văd investiţii care, cu sprijinul fondurilor europene de coeziune, asigură în special îmbunătăţirea traficului în Bucureşti. Toate acestea vor conduce, sper, la o viaţă mai bună pentru cetăţeni, vor ajuta la rezolvarea problemelor de trafic sau la reducerea poluării şi aglomeraţiei. Vreau să salut, de asemenea, şi alte proiecte realizate pe fonduri europene: este vorba de eficienţa energetică a clădirilor publice şi private, renovarea unor clădiri din patrimoniul cultural, precum Biserica Domniţa Bălaşa, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Treime, care sunt simboluri ale Capitalei noastre”, a spus comisarul european Corina Creţu.
„Aceste două proiecte vor atrage fonduri europene de peste jumătate de miliard de euro. Termenul limită pentru folosirea acestor bani este 2023, deci sper că vom coopera pentru a finaliza în timp, din actualul exerciţiu bugetar, aceste proiecte. Cred în potenţialul Bucureştiului pentru viitor. Ne pregătim pentru viitorul buget european şi experţii noştri deja au început să gândească strategic cum vom folosi viitorul buget european pe proiecte concrete care să aibă un impact maxim în viaţa cetăţenilor. Sper că Bucureştiul va fi un beneficiar al fondurilor europene şi în exerciţiul bugetar 2021-2027”, a mai spus Creţu.