Procurorii DNA au descins joi dimineaţă, pentru percheziţii, în 13 locuri dn Bucureşti, Constanţa şi Cluj, la sediile unor firme, precum şi al unei instituţii publice. Surse judiciare au precizat că sunt vizate Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2008-2014. Radu Mazăre nu a stat nici o oră la Primărie. „M-am pregătit pentru orice; dacă mă saltă, bine, dacă nu, mă duc să mă dau cu caiacul”, a spus el zeflemitor.
”Au rămas în primărie viceprimarul Făgădău, şefa mea de cabinet şi ceilalţi colegi ai mei, ca să predea documentele, care sunt pentru o perioadă îndelungată. Vor să ia documentele cu societatea de televiziune unde am fost angajat (Soti Neptun – n.red.), de la ziar, cu firma care strânge gunoul şi care are contract cu Primăria de prin ’90 şi ceva. A sunat ofiţerul judiciar la procuror, este vorba despre contracte din 2007 încoace, contracte care au mai fost verificate, şi autorizaţiile de construcţie pentru două societăţi, pentru construcţia mall-ului de la Maritimo şi cealaltă pentru un centru comercial care nu s-a mai construit”, a spus Radu Mazăre.
Primarul a mai declarat că i-a întrebat pe anchetatori dacă este nevoie să participe şi el la percheziţii, care vor fi de lungă durată, având în vedere că sunt căutate mii de documente pentru contracte încheiate începând cu anul 2007, iar procurorii i-au răspuns că nu este necesară prezenţa sa. ”Sunt mii de documente, acţiune care durează. I-am întrebat pe procurori: <mă luaţi, nu mă luaţi?>. Mi-au zis <nu, că n-am venit să vă luăm>. I-am întrebat dacă pot să plec, le-am spus că este viceprimarul, semnează el. Având în vedere că sunt liber astăzi, fac o tură cu caiacul, poate mâine nu mai apuc. Dacă mă saltă, bine, dacă nu, mă duc să mă dau cu caiacul pentru că e o zi frumoasă”, a mai spus Mazăre.
Ce i-a spus primarul la prima oră menajerei filipineze
Întrebat dacă percheziţiile procurorilor au legătură cu sesizarea făcută de ANI în decembrie 2014, el a replicat că nu ştie şi că ştie doar că sunt percheziţii şi la TV Neptun, unde sunt căutate tot contractele încheiate de SC Soti cu Primăria Constanţa.
Radu Mazăre a precizat că aceste contracte au mai fost verificate de anchetatori ”în nenumărate rânduri” şi că el nu mai este de 12 ani acţionar în aceste firme. ”Nu mai sunt acţionar de 12 ani la ziar, la televiziune, la firma de pază. Contractele cu aceste firme sunt cerute, care ar urma să fie acuzaţiile nu ştiu, au mai fost verificate în nenumărate rânduri. M-am obişnuit să trăiesc în România, m-am obişnuit să mă culc seara şi a doua zi….Oricum, când m-a trezit filipineza (menajera – n.red.), zic <e DNA, sigur, pe undeva?”, a adăugat Radu Mazăre. Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat, că în acest dosar se fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie, de serviciu şi a unor infracţiuni economice, care ar fi fost comise în perioada 2008-2014.