Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, precizează că cei responsabili cu reabilitarea termică a blocurilor și școlilor din acest sector au fost notificați să înceapă lucrările contractate cu municipalitatea. În caz contrar, aceștia riscă să aibă contractele reziliate.
„Primăria Sectorului 5, în calitate de beneficiar, va apela la clauza prevăzută în contract prin care antreprenorul va despăgubi beneficiarul pentru orice daune, pierderi și cheltuieli, inclusiv taxe legale, care rezultă din orice cerere privind executarea lucrărilor, dacă aceste lucrări nu vor începe la data de 25.01.2021, respectiv după trecerea perioadei de timp friguros (-12 grade) în care procesele umede nu se pot desfășura și execuția acestor lucrări pe schele nu sunt permise”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 5.
Totodată, edilul Cristian Popescu Piedone a precizat că se poate ajunge inclusiv la rezilierea acestor contracte de reabilitate, în cazul în care constructorii nu vor respectata notificărilor transmise de Direcția de Investiții din cadrul instituției.
Potrivit site-ului Primăriei Sectorului 5, sunt 130 de imobile pentru care au fost încheiate procedurile de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări de reabilitare termică.