Manelistul Dani Mocanu a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, după ce în urmă cu aproape doi ani era acuzat de proxenetism și trafic de persoane. De această dată, este vorba despre o infracțiune legată de versurile dintr-o melodie lansată în primăvara anului trecut.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, interpret de muzică, cercetat sub aspectul infracțiunii de incitare la ură sau discriminare.
În data de 27.04.2019 inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat și montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg, la ură și discriminare impotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări și a generat venituri de aproximativ 34.000 USD, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”, au precizat anchetatorii.
Manelistul a fost trimis în judecată în primul dosar în martie 2018, fiind acuzat că, împreună cu mai multe persoane – inclusiv membrii ai familiei sale, ar fi condus o rețea de prostituate de lux.