Astăzi, organizaţia judeţeană a PSD Olt și-a ales în mod democratic liderul. Nu ar fi o surpriză rezultatul, dat fiind că singurul candidat pentru funcţia de preşedinte a fost Marius Oprescu. Și, pentru că Oprescu conduce și Consiliul Județean Olt, conferința județeană a PSD s-a desfășurat în sala de şedinţe a instituției.

La prezidiu, pe lângă Paul Stănescu și Marcel Ciolacu, a fost prezent și fostul premier Sorin Grindeanu. Acesta a spus că a venit la invitația secretarului general interimar al PSD, Paul Stănescu, de care îl leagă o prietenie dincolo de politică. „Figurile uzate ale PSD trebuie să facă un pas în spate. Voi, care știți să aduceți voturile pentru PSD trebuie să faceți un pas în față fără nicio frică. Voi reveni în politica PSD pentru un proiect serios pentru țară, dar nu voi ține isonul unor interese personale”, a spus acesta.

Marius Oprescu a fost preşedinte executiv al PSD Olt începând din septembrie 2015, anterior el fiind prim-vicepreşedinte al filialei judeţene a partidului. Mereu a făcut echipă cu Paul Stănescu, care de această dată a spus clar că nu își depune candidatura

Paul Stănescu fusese de altfel de mai multe ori reales la Olt în funcţia de președinte – atât PSD, cât și CJ. Paul Stănescu. Stănescu a mai condus interimar prin Olt doar PSD-ul, până în iunie 2019, când şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al partidului din „motive personale”.

Articolul precedentAl doilea dosar pentru Dani Mocanu: judecat pentru incitare la ură sau discriminare
Articolul următorDoi agenți de poliție din Argeș luau bani pentru a rezolva diferite probleme. Unul dintre aceștia a pretins favoruri sexuale de la o femeie care dădea examenul pentru permis