Companiile promit să reducă din cantitatea de chimicale care pot cauza cancerul.


Produsul chimic MI4 ( metilimidazol) se afla în centrul unei noi dezbateri legate de potenţialul său cancerigen , afirma redactorii cotidianului britanic Daily Mail. Conform acestora, autorităţile din California – Statele Unite au clasificat controversatul aditiv ca fiind unul carcinogen, adică producător de tumori, dar autorităţile europene care reglememteaza acest domeniu au precizat de multe ori ca acest aditiv este unul sigur. Coca Cola şi alte companii au promis să reducă nivelul de MI4 din băuturile pe care le comercializează. 


Autorităţile din domeniul sănătăţii alimentare au lansat o nouă investigaţie cu privire la siguranţa folosirii coloranţilor caramelici în băuturile răcoritoare precum Coca Cola sau Pepsi.
Decizia a fost luată de FDA(Agenţia Americană a Medicamentului) ca răspuns la numeroasele teste efectuate asupra acestor băuturi care au arătat diferite nivele de 4MI (metilimidazol) în 12 sortimente de băuturi răcoritoare. Agenţia a mai afirmat că va reanaliza noile date referitoare la siguranţa folosirii acestui compus şi în alte produse. În trecut, FDA dar şi forurile de supraveghere omonime din Marea Britanie şi Europa au afirmat că acest compus chimic nu este un pericol pentru sănătatea consumatorilor.
În orice caz, autoritatea din domeniul sănătăţii din California a inclus această substanţă pe lista factorilor cancerigeni. Ca rezultat al acestei decizii, companiile producătoare de băuturi răcoritoare sunt nevoite să pună o atenţionare de cancer pe etichetele produselor care conţin un nivel ridicat de metilimidazol. În această situaţie, Coca Cola, Pepsi şi alţi producători de băuturi au înştiinţat producătorii de coloranţi care îi aprovizionează să reducă nivelul de MI4, iar Coca Cola a promis chiar că va reduce nivelul de MI4 din băuturile vândute în întreaga lume.
Însă aceeaşi decizie de siguranţă nu a fost luată şi de către Pepsi, fapt care a enervat activiştii britanici care promovează consumul de alimente şi băuturi sănătoase.
Consumer Reports, cea mai mare companie de testare independentă din lume a testat Sprite, Cola dietetică, Coca-Cola, Cola Zero, Dr Pepper, Dr Snap, Brisk Iced Tea, A&W Root Beer, Pepsi, Diet Pepsi, Pepsi One şi Malta Goya.
Testele au reliefat că doar două eşantioane de produse achiziţionate în California –Pepsi One şi Malta Goya au un nivel ridiccat de MI4 care ar fi necesitat atenţionarea de cancer pe etichetă produsului. Un nivel insignificant de MI4 s-a găsit în bautaura Sprite şi nivele foarte mici în produsele Cola
Doctorul toxicolog Urvashi Rangan , cel care a condus investigaţia Consumer Reports a declarat: “Nu există nici un motiv pentru care consumatorii trebuie să fie expuşi la aceste riscuri evitabil și inutile, care pot rezulta din consumarea colorantului alimentar și băuturilor maro. „
Oricum, Pepsi a contestat acurateţea acestor teste. Aurora Gonzalez, purtător de cuvânt al Pepsi a afirmat că , compania este extrem de preocupată de acurateatea acestui studiu şi că „Pepsi Co respecta legea oriunde îşi desfăşoară businesul.
Autorităţile din Marea Britanie au respins reclamaţiile conform caroara MI4 ar fi un risc pentru sănătate. Anul trecut , ele au afimat că „Nu este nicio dovadă ştiinţifIcă cum că folosirea MI4 în mâncare şi băuturi este o ameninţare la adresa sănătăţii umane. Reglementările UE prevăd în continuare ca MI4 nu prezintă un risc pentru sănătate.

Articolul precedentŞefa Serviciului resurse umane din primăria lui Onţanu, la DNA
Articolul următorGeorge Copos şi Camelia Voiculescu mai au de aşteptat.