Înalta Curte a dat astăzi o primă soluție în dosarul fostului trezorier al PSD, Mircea Drăghici, la mai bine de un an de la trimiterea sa în judecată. În iulie 2019, Drăghici a fost trimis în judecată pentru două fapte de delapidare și pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate (detalii, aici). Potrivit sentinței, Drăghici a fost găsit însă vinovat doar pentru o faptă de delapidare, plus utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate. Soluția pronunțată astăzi nu este definitivă.
„Condamnă pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate…, condamnă pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru delapidare. …contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea de 3 ani, privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, g şi k din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, g şi k din Codul penal, ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată… achită pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, (…), pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Constată că persoana vătămată Partidul Social Democrat, nu se constituie parte civilă în cauză. …confiscă de la inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe suma de 19.000 euro în echivalentul în lei la data executării prezentei sentinţe. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea de condamnare.