Fostul președinte al Consiliului de Administrație și director
general al Companiei Naționale Poșta Română Dan Mihai Toader a fost
condamnat definitiv la opt ani și şase luni de închisoare, în urma unei
decizii luate joi de Curtea de Apel București. Magistrații au redus
pedeapsa lui Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu și Vasile
Bărbuleț, condamnați de Tribunalul Bucureşti la 10 ani și şase luni, la
câte opt ani și şase luni fiecare.
„Admite apelurile declarate de inculpații Mihai Toader, Emanoil
Lepădatu, Andrei Marinescu și Vasile Bărbuleț împotriva sentinței penale
nr.204/9.02.2015 a Tribunalului București – Secția I Penală pe care o
desființează în parte și rejudecând: Reduce pedepsele aplicate
inculpaților de la 10 ani și şase luni închisoare la câte opt ani și
şase luni închisoare pentru fiecare. Menține celelalte dispoziții ale
sentinței penale apelate. (…) Definitivă”, se arată în minuta deciziei
CAB.
Pe 9 decembrie 2014, procurorii Direcției Naționale
Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Dan-Mihai Toader,
fost director general al CN Poșta Română SA, în funcție la data
faptelor, într-un dosar în care era acuzat de abuz în serviciu contra
intereselor publice. Alături de el au mai fost deferiți Justiției
Emanoil Lepădatu, director executiv economic al CN Poșta Română SA la
data faptelor, Andrei Marinescu, director executiv dezvoltare
strategică, și Vasile Bărbuleț, șef Departament IT.
În rechizitoriu,
anchetatorii au reținut că, în 2008, cei patru inculpați și-au
îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în contextul
organizării și a derulării achiziției și implementării unor produse
informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru. „Ca
urmare, produsele au fost cumpărate la un preț supraevaluat de 12 ori,
în lipsa fondurilor proprii aferente și fără îndeplinirea în totalitate a
obligațiilor contractuale de către furnizor. Prin aceasta, a fost adusă
patrimoniului CN Poșta Română o pagubă de aproximativ 6,6 milioane
euro. Prin activitatea lor, cei patru inculpați au contribuit la
obținerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând
în diferența dintre prețul de achiziție al produsului de la
producătorul Computer Associates și prețul de vânzare către Poșta
Română, respectiv suma de peste şase milioane euro”, se arată într-un
comunicat al DNA.
Cu intenţie, inculpații au contribuit la adoptarea
unei proceduri de achiziție publică nelegale, sens în care au propus,
respectiv au avizat și aprobat achiziția produselor software cu
încălcarea prevederilor OUG 34/2006. Asta deoarece s-a recurs la
negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, deși
nu erau întrunite condițiile specifice acestei proceduri, iar pe piața
IT existau mai multe produse realizate de diverse companii care
îndeplineau cerințele CN Poșta Română și, astfel, se impunea ca
achiziția să fie făcută prin licitație.
Poșta Română a precizat că
paguba suferită este de aproximativ 6,6 milioane de euro și că se
constituie parte civilă. În vederea recuperării prejudiciului, s-a
dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra
bunurilor imobile și asupra sumelor de bani existente în conturile
bancare aparținând inculpaților până la concurența sumei aproximativ 6,6
milioane de euro.