Doi bărbați și o femeie au fost trimiși în judecată la Giurgiu într-un dosar de trafic de migranți și dare de mită, primii în stare de arest preventiv. Faptele datează din luna trecută, când inculpații au oferit mită polițiștilor de frontieră pentru ca aceștia să treacă cu vederea faptul că în autocarul de transport Grecia – România se aflau ascunși doi cetățeni sirieni. Dosarul penal a fost constituit după denunțul formulat la Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu de către un agent de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, iar bărbații au fost arestați preventiv.

În fapt, la data de 18 august, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu controlând un autocar al unei firme de transport persoane pe relația Grecia – România, la intrarea în România, polițistul a depistat doi cetățeni sirieni, ascunși în compartimentul de odihnă al șoferilor, care intenționau să intre în mod fraudulos pe teritoriul României.

În acest context, cei doi șoferi ai autocarului au oferit cu titlu de mită polițistului de frontieră suma de 1.000 de euro, pentru a nu dispune măsurile legale de constatare a infracţiunii de trafic de migranţi și pentru a le permite continuarea călătoriei cetățenilor sirieni, situație pe care agentul de poliție a sesizat-o Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu. Ca urmare, a fost constituită echipa operativă, coordonată de procuror, care l-a surprins în flagrant pe unul dintre șoferi, în timp ce remitea suma sus-menționată polițistului de frontieră.

Prin extinderea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea infracțională a participat și un ghid din cadrul societății de transport internațional de persoane, care avea rolul de a-i ascunde pe cei doi cetățeni sirieni în momentul tranzitării punctelor de trecere a frontierei de pe traseu. Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi cetățeni sirieni au fost preluați din Grecia și, în schimbul sumei de 1.500 de euro remisă celor trei inculpaţi, au călătorit către România, cu autocarul societăţii la care erau angajaţi aceştia”, au comunicat cei de la DGA.

Articolul precedentPrimarul din Brebu a declarat război Bisericii Ortodoxe Române. A intabulat la Primărie terenul din curtea Mănăstirii înființate în urmă cu 370 de ani
Articolul următorA început școala, dar Tăriceanu nu renunță: „Haideți să ne organizăm pentru redeschiderea școlilor după alegerile locale!”