Două noi contracte au fost semnate astăzi de RAJA S.A. Mai exact, vorbim despre contractele 49 și 29, ce urmăresc să îndeplinească investiții de amploare, în ceea ce privește infrastructura de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din municipiul Constanta. Implementarea contractelor asigură, în primul rând, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă a ariei de deservire prin creşterea eficienţei sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, dotate cu tehnologii moderne de prelucrare a datelor şi soluții de optimizare. Mai mult, premiera o reprezintă includerea comunei Crevedia, județul Dâmbovița, în proiect.
Cele două contracte sunt parte a Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din zona de acoperire a RAJA S.A. Constanța care se înscrie în „Proiectul prioritar strategic privind Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”. Partea financiară este asigurată de Comisia Europeană.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a spus: „Avem ca obiectiv ca județul Constanța să beneficieze de apă potabilă de cea mai bună calitate, iar ca angajament asumat este gospodărirea eficientă a apelor uzate, inclusiv epurarea cu cele mai noi tehnologii. Sunt proiecte asumate și de către acționarul majoritar, Consiliul Județean și de aceea ne implicăm activ ca aceste ambițioase investiții să fie finalizate cu succes. Dacă apar probleme în asigurarea cofinanțării de către primării, vom face toate demersurile la nivel central ca să rezolvăm aceste situații și să nu ajungem în faza blocării acestor proiecte atât de necesare județului”.
La semnarea contractelor a participat și edilul Constanței, Vergil Chițac. Primarul a dat asigură că „împreună vom rezolva situația din zona Centrului de Scafandri, să nu mai apară inundații în timpul ploilor. Din perspectiva asta, constructorul are tot sprijinul nostru, pentru că suntem primii interesați să rezolvăm această problemă”.
„Crevedia este o comună în plină dezvoltare, care în ultimii ani și-a dublat populația. Colaborarea cu RAJA, din 2009 și până în prezent, a făcut posibilă această dezvoltare, prin aceste investiții atât de necesare în infrastuctură”, a spus, la rândul lui, primarul Comunei Crevedia, Florin Petre.
- Contractul de lucrări CL49 – „Colectoare principale în Municipiul Constanța” are o valoare totală de 28.878.319,53 lei cu TVA și se va derula peparcursul a 18 luni. Investițiile prevăzute sunt reabilitarea sau extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de peste 2,2 km, dar și a unor cămine de vizitare. Lucrările sunt unele complexe, deoarece vizează conducte de refulare sau ovoide cu dimensiuni cuprinse între 800 și 3700 mm. Cea mai grea lucrare din cadrul acestui proiect, este reabilitarea ovoidului cu o lățime de 2,5 m și o înălțime de 3,7 m, pozat la peste 9 m adâncime, de pe bulevardul 1 Mai.
- Contractul de lucrări CL29 – „Rețele apă și canalizare Dârza și Manastirea. Rețele apă Samurcași si Cocani – comuna Crevedia” are termen de execuție 12 de luni și o valoare totală de 50.010.817,70 lei cu TVA și cuprinde reabilitarea/extinderea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 32,06 km, extinderea canalizării pe 20,28 km, dar și înființarea a 6 stații de pompare.
La sfârșit, Directorul General RAJA SA, Aurel Presură a dat asigurări că până la finele anului vor fi operaționale o mare parte din investițiile POIM: „În perioada următoare vom recepționa cel puțin 10 contracte. Vom avea obiective noi, funcționale pe raza întregului județ, în foarte multe localități: Vama Veche, 2 Mai, Lipnița, Darabani, Comana, Castelu, Totomanu, Faclia, Ștefan cel Mare, Negru Vodă și multe altele”.