Mai multe persoane din Vrancea sunt cercetate într-un dosar de corupție legat de obținerea permiselor de conducere.
Astăzi a fost o adevărată desfășurare de forțe în acest județ, potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, cu percheziții și punerea în aplicare a unor mandate de aducere, la acțiuni fiind implicați atât lucrători de poliție ai Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, precum și lucrători din cadrul Serviciilor Judeţene Anticorupţie Brăila, Vaslui, Buzău, Tulcea, Bacău și Ialomița, cu sprijinul de specialitate al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
În total, în baza celor dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, au fost puse în executare 12 de mandate de percheziţie domiciliară, 13 percheziții auto și 11 mandate de aducere la domiciliile unor suspecți și persoane fizice de pe raza județului Vrancea.
În dosar se fac cercetări pentru mai multe infracțiuni, de la trafic de influență la cumpărare de influență, dar și conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, totul pornind de la un denunţ înregistrat la nivelul Serviciului Județean Anticorupție Vrancea în cursul anului 2022.
„În fapt, în cadrul dosarului penal, se efectuează urmărirea penală cu privire la împrejurările în care suspecții din dosar s-au folosit de pretinsa influența pe care o au asupra unor lucrători din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Vrancea și au primit sume de bani și bunuri, promițând că vor interveni pe lângă aceștia în vederea facilitării promovării probelor practice și teoretice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere”, a detaliat DGA.