Mungiu-Pippidi, despre PNRR: „E ca și cum unuia care zilnic refuză scara și ia liftul, îi ceri să urce pe Everest”

Analistul politic descrie evoluția PNRR în termeni duri

Foto: Captură video

Așa cum era de așteptat, PNRR-ul avea să treacă, până la urmă, și prin sita Alinei Mungiu-Pippidi. Astfel, în opinia acesteia, planul are un deficit impresionant de viziune, de substanță, și de „detaliu-nimic de mirare pentru cine știe ce rateuri sunt programele de guvernare ale partidelor la putere, făcute de unii care ar fi repetenți, dacă s-ar mai da examene, și corectate totdeauna pe genunchi de consultanți strategici care nu mai au timp decît să caute cuvintele esențiale de pus în sloganuri electorale”.

E ca și cum unuia care zilnic refuză să urce scara și ia liftul de lene îi ceri să urce pe Everest.

Alina Mungiu-Pippidi, despre PNRR

Alina Mungiu-Pippidi: „Nici cei mai scumpi consultanți ai guvernului racolați să lipească între ele documente în ultima clipă nu puteau suplini faptul că planul în mare măsură e scris de asemenea repetenți, care s-au opus sistematic ani de zile eforturilor de a-i educa și au împins afară pe toți specialiștii în politici publice pe care miniștri mai luminați îi mai lăsaseră pe acolo”

Mai mult, susține Alina Mungiu-Pippidi, în momentul de față s-ar căuta niște acari Păun, adică niște „funcționărei din aceia care au intrat cu concurs să se dea vina pe ei. Nu politicienii și stafful lor politic sunt analfabeții, dimpotrivă, Ghinea și Vasiliu umblă să facă o lege prin care să epureze ei tot aparatul de stat, adică să aducă un val suprem de politizare (și filtru de la cine știm noi) pentru că ei umblă după control, performanța e secundară. Dar, evident, nu sunt capabili să scrie nici o scrisoare corectă cu documente justificative, observațiile Comisiei Europene fiind peste tot aceleași, vedeți aici – nu există documentare obiectivă, nu există analize cost eficiență, ce să mai spunem de priorități. Citiți tot capitolul despre educație și dacă aflați cum o să scăpăm de școlile fără WC să îmi trimiteți și mie referința. Totul e cam așa. Mă consolez cu ideea că un consultant de PR va ajunge la Greta T și după ce îi va explica ce e o toaletă în curte se va constata că e mai verde și rezilientă decît să tragem țevi de plastic prin pămîntul strămoșesc. Și atunci putem abandona acest deziderat, punînd o plasă de salvare pentru cei sub opt ani”, a mai spus Alina Mungiu-Pippidi.

Aanalistul politic a amintit, de asemenea, că nu s-ar fi făcut nici o analiză la eșecul proiectului european nr. 1, Măgurele, cel referitor la reforma cercetării. „Acolo o să acoperim de la buget eșecul în anii care vin, un avertisment direct la PNRR, și cu toate astea nu a fost nici o dezbatere publică și nici o lecție învățată”.

Corpul de Control al IGPR, la Buzău în cazul bărbatului agresat

Articolul precedentCorpul de Control al IGPR, la Buzău în cazul bărbatului agresat
Articolul următorAdrian Săftoiu, despre situația din PNL: „Orban a cumpărat loialități punând în funcții oameni care nu au visat vreodată să ajungă miniștri”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.