Sociologul Dan Dungaciu
Sociologul Dan Dungaciu

Dar sociologul Dan Dungaciu a dat totul în vileag, drept pentru care, președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokeș, și avocatul acestuia, Kincses Elod, au anunțat la Tg. Mureș că l-au acționat în judecată pe Dungaciu, motivând că a adus un prejudiciu moral comunității maghiare, în urma unui articol de presă, scris pe această temă.

Laszlo Tokes

Subiectul este extrem de sensibil și orice cuvânt în plus, poate chiar în minus, ar putea genera disensiuni politice la nivel înalt. N-ar fi prima oară, așa este, doar că de data aceasta politicienii noștri trebuie să fie ceva mai atenți cu astfel de acțiuni, ce au tentă iredentistă, iar problema trebuie încheiată odată și pentru totdeauna!

Declarația pastorului Laszlo Tokeș și acționarea sociologului Dungaciu în judecată au trecut prea repede cu vederea și n-am văzut dezbateri serioase pe această temă. Bine, nici sociologul n-a strigat prea tare, probabil că nu s-a speriat de cei doi reclamanți, obișnuiți să se lamenteze cu vechea lor problemă, cea a Transilvaniei! Din acest motiv, am decis să fac ceva investigații mai ample, să detaliez articolul care a inflamat spiritele.

Kincses Elod

” Articolul meu a fost despre un proiect al Guvernului maghiar, care dorea să facă investiții în Transilvania. Ce am atacat eu este că un proiect al Guvernului maghiar de investiții în Transilvania nu părea să aibă acordul României, nu pomenea de statul român sau Guvernul român ca și partener în acest proiect transilvănean. Și vorbea despre Transilvania ca o regiune care are o geografie vagă și care n-ar face parte din România.

Toate aceste lucruri erau, din punctul meu de vedere, scandaloase, apropo de un raport produs de un stat partener UE și NATO. Cei care urmau să împlinească acest proiect al Guvernului maghiar erau UDMR, bisericile istorice ungurești din Transilvania și asociațiile oamenilor de afaceri maghiari. Și aceste lucruri mi s-au părut nelalocul lor, chiar scandaloase. Nu ai voie, ca stat european, să faci investiții economice în altă țară, țintite către cetățenii de o anumită etnie, să zic așa. Trebuie să faci investiții și proiecte pentru toți cetățenii acelei țări, ai României, în cazul nostru, e o problemă de fond, ar fi trebuit să fie discutat., declara autorul articolului pentru agențiile de presă.  

Mă opresc, deocamdată, aici, pentru că investigațiile mele sunt la început, dar promit să revin cât se poate de repede, mai ales că subiectul este de interes national.  

Ziarul de Investigații

Articolul precedentCe știa Băsescu și nu știau americanii
Articolul următorTomograful dat gratuit de Tudorache Institutului „Matei Balș”, încă fără autorizație