De azi, noile măsuri de relaxare presupuneau și redeschiderea grădinițelor și afterschool-urilor, după luni întregi în care micuții au stat acasă. Însă, chiar dacă acest lucru nu este posibil, întrucât deși s-a promis redeschiderea acestor unități, nimeni nu a gândit norme de aplicare. Ministrul Educației a promis totuși să azi vor fi gata, astfel încât redeschiderea grădinițelor și afterschool-urilor să nu rămână doar un plan fără fundament. Cu toate acestea, PSD nu a scăpat ocazia unei critici, legând această situație și de măsrirea alocației de stat pentru copii.
„Redeschiderea grădinițelor devine noua farsă liberală în țara în care guvernarea refuză dublarea alocațiilor pentru copii. Zilele prostiei PNL continuă să facă victime!
Iohannis anunță că de azi se redeschid grădinițe și afterschooluri, Orban face ședință de Guvern, iar rezultatul este tipic liberal: nimic. Sute de mii de părinți au așteptat zile la rând normele care nu mai apar. E și greu să apară cu un profesor pus ministru doar să comită dezacorduri: „Aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica…”. Tradus în română, n-au putut da norme de aplicare fiindcă trebuiau să se așeze la aceeași masă trei liberali, Anisie, Tătaru și Violeta Alexandru.
Ministrul Sănătății are o preocupare exclusivă, mega-licitația de măști, ministrul Muncii trăiește în obsesia ei bolnăvicioasă – concedierile, că de construit locuri de muncă PNL nu e în stare.
De fapt, acesta este stilul guvernării PNL, promitem ajutor pentru companii, măști pentru nevoiași, spitale redeschise pentru bolnavi, dar nu livrăm nimic. Copiii sunt acum la rând pe lista victimelor liberale, mai ales că, la Cotroceni, legea dublării alocațiilor se umple de praf. Pentru copii și familiile lor, România este în #zodia IohanNICHT!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.