Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Următorul val de infectări cu SARS-COV-2 nu va crea mari probleme în România, susține ministru Sănătății, Alexandru Rafila. Potrivit ministrului Alexandru Rafila, infecția cu coronavirus a devenit deja asemănătoare cu o simplă viroză.

„Eu am evitat să fiu tranşant, pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie. Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale. Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila, semnal de alarmă

Ministrul Rafila susține că pentru toamnă, nu toți pacienții vor mai trebui transportați la UPU. Din cauza creșterii numărului de cazuri, vor trebui găsite resurse pentru tratarea persoanelor în ambulatoriu. Ministrul Rafila a precizat că anul trecut s-a înregistrat un număr record de decese din cauza coronavirusului, în valul patru murind 25.000 de persoane. Potrivit ministrului Rafila, a existat o mortalitate generală extrem de mare, care a depăşit cu 100.000 natalitatea.

„Am avut un spor negativ de 100.000 de persoane în România datorită acestei mortalităţi ridicate şi, desigur, din cauza natalităţii care este redusă. Indicatorii demografici plasează România, alături de majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, într-o zonă de pericol în ceea ce priveşte evoluţia demografică”, a mai punctat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a participat alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la inaugurarea celui mai modern laborator de analize medicale din sistemul public de sănătate, complet automatizat, în valoare de 2 milioane de euro, realizat la Spitalul Judeţean din Oradea, cu finanţare din Programul Interreg Ro-Hu 2019-2022.

Vasile Dîncu: Trăim cu toţii vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre

Articolul precedentMinistrul Dezvoltării: Nu trebuie să ne fie teamă de descentralizare
Articolul următorMinistrul Bogdan Aurescu: România susține ”fără rezerve” aderarea rapidă a Finlandei și Suediei la NATO