Nici bine nu s-a încheiat starea de urgență că Uniunea Salvați România a și conceput un plan pentru restartarea economiei, pe care îl dă ca sigur – cum altfel. Pentru a fi convingători, cei din USR au încărcat pe platforma lor „Angajamentele USR la Guvernare”, ceea ce se vrea „un program de măsuri concrete pentru un real restart al României în perioada post-criză”.
Pe scurt, USR își dorește „România Cinstită, Dreaptă și Modernă. O Românie care să învețe alături de cetățenii ei să se reinventeze după un moment de criză fără precedent pentru generația noastră”.
Chiar Dan Barna ne îndeamnă că aruncăm un ochi pe acel angajament: „Veți găsi acolo idei simple și clare, cu impact real în viața oamenilor, cu responsabilități instituționale clare și, acolo unde este cazul, fundamentate bugetar.
Angajamentele USR la Guvernare reprezintă răspunsul nostru la nevoile actuale ale țări. Avem și oamenii și competențele necesare pentru a le aplica. Alături de ele e și toată buna noastră credință.
Suntem aici ca să schimbăm România. Și, împreună, o vom face”.