Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat duminică, la Antena 3, că niciun angajat nu poate fi condiţionat de angajator să se vaccineze împotriva Covid 19.
„Aceasta este o cerinţă care nu-şi găseşte sub nicio formă suport în legislaţia noastră actuală. Câtă vreme vaccinarea este o chestiune absolut bazată pe consimţământul persoanei, a impune astfel de condiţii este categoric, categoric nu că excesiv, este dincolo de lege. Acum, întrebarea e câţi dintre cei care sunt în astfel de situaţii vor avea curajul să-şi dea angajatorii în judecată, pentru că dacă este un angajator privat nu există altă soluţie”, a declarat Renate Weber duminică seară, la Antena 3.
Șansa la o viața normală, vaccinarea
Potrivit lui Renate Weber, oamenii sunt obligați să accepte vaccinul anti-COVID, fiind prea multe restricții, iar în timp existând riscul ca populația să fie împărțită între vaccinați și nevaccinați.
„Dacă pe unul îl lași să vină cu pașaport de vaccinare, pe celălalt trebuie să-l lași să vină cu un test. Dă-i și lui posibilitatea, pentru că altfel înseamnă că planeta se împarte între vaccinați și nevaccinați. Este și mai nedrept pentru că foarte mulți nu au unde, nu au cu ce. Franța a vaccinat foarte puțin, Belgia nici măcar cadrele medicale nu le-a vaccinat.
Nu se poate să mergi și să oprești dreptul de a avea o viață normală celor cărora tu, stat, nu le poți oferi vaccinul. Dă-le o alternativă”, a punctat Avocatul Poporului.
La nivel european, certificat medical
Potrivit unui proiect european, certificatele medicale ar urma să includă date despre vaccinarea persoanelor, despre testele anticoronavirus efectuate, dar și despre vindecarea de Covid 19. Aceste certificate vor include și datele despre vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor. De altfel, Raed Arafat a menționat că în Europa se poate călători și pe baza adeverinței de vaccinare emisă de autoritățile române.