Rafila nu mai vede certificatul verde ca o urgență după intrarea în noul val al pandemiei

„Eu sper ca acest val 5 în România să se încheie peste câteva săptămâni”, susține ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că certificatul verde nu mai este o urgență în acest moment, subliniind faptul că până la implementarea acestuia numărul de cazuri de infectare cu Covid va scădea din nou. Totodată, ministrul a precizat că „green-pass”-ul la locul de muncă nu a fost asumat politic, mai mult, că acesta s-a aflat într-o continuă pasare a responsabilității.

„Nu este o victimă (n.r. a politicului). Este o chestiune care nu a fost asumată politic. Pentru mine, lucrul cel mai neplăcut care mi s-a întâmplat a fost această pasare permanentă a responsabilității: cine e de vină pentru această situație legată de neadoptarea unei forme a certificatului verde – sau certificatului COVID”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

De asemenea, Rafila a precizat că unul dintre scopurile certificatului verde/Covid a fost cel pentru stimularea vaccinării. „În momentul în care pentru a călători sau pentru a merge la serviciu ai nevoie de un astfel de certificat care include vaccinarea, oamenii se vaccinează astfel încât să dobândească un astfel de certificat și să nu fie nevoiți să se testeze periodic”, a spus el.

Cel de-al doilea scop, legat de sănătatea publică, așa cum a fost propus de Rafila în proiectul făcut împreună cu cei de la INSP, prevedea introducerea acestui certificat pe o perioadă limitată, cât să frâneze transmiterea. „Adică persoanele care circulă în mijloacele de transport în comun, merg la lucru să fie ori vaccinate, ori trecute prin boală, ori testate și automat transmisibilitatea, mai ales în mijloacele de transport în comun, unde e principala sursă de transmitere, scade”, a mai adăugat Rafila.

Între timp, datele problemei s-au schimbat, dat fiind faptul că protecția împotriva bolii oferită de vaccinare este mult mai mică față de tulpina Omicron, care este una mult contagioasă decât tulpinile precedente. De asemenea, Rafila recomandă în continuare vaccinarea, exemplificând că proporția cazurilor grave și al deceselor în rândul nevaccinaților și vaccinaților „este net în favoarea persoanelor vaccinate care se îmbolnăvesc grav mai puțin, care mor mai puțin”.

De altfel, Rafila a afirmat că nu mai vede urgența certificatului verde, în actualul context, deoarece orice procedură legislativă poate însemna câteva săptămâni, mai mult, că acesta trebuia trebuia implementat încă din vara trecută, înainte de valul 4, și poate că lucrurile ar fi arătat cu totul altfel. „Eu sper ca acest val 5 în România să se încheie peste câteva săptămâni. Deja avem două săptămâni din valul 5 și sper că până la sfârșitul lunii februarie să ajungem într-o situație…”, a mai spus Rafila.

Potrivit raportărilor CNSU, în primele două săptămâni ale anului au fost confirmate aproape 77.000 de noi cazuri, „vârful” fiind de 9.884 de cazuri, în 14 ianuarie, care a fost a doua zi consecutivă cu peste 9.500 de cazuri.

Marcel Ciolacu a intrat în carantină

Articolul precedentDragoș Tudorache l-ar chema la apel pe ministrul Bode în Parlament
Articolul următorMarian Vanghelie, sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile