Liderul PSD, Marcel Ciolacu face un apel la adresa președintelui Iohannis, pe care îl consideră rupt de realitate, cinic și lipsit de responsabilitate, „să coboare printre români, să le vadă suferința”, dar mai ales să își facă datotria și să găsească soluții pentru problemele românilor, sugerând totodată că soluția cea mai bună este organizarea de alegeri anticipate. De altfel, această variantă a fost intens adusă în discuție în ultima vreme, mai mult, pare să fie susținută nu doar de AUR (care ar vrea chiar și suspendarea șefului statului), ci și de USR, în cazul în care nu se poate forma un guvern funcțional.
„România a ajuns captivă unei găști de iresponsabili, preocupați doar de funcții, bani și satisfacerea orgoliilor politice! Niciodată, în istoria modernă a României, ruptura dintre cei care conduc țara și populație nu a fost atât de mare. Desemnarea, în batjocură!, a lui Cioloș când românii nu mai au loc – nu doar în spitale, dar și în cimitire! – arată cât de rupt de realitate, cât de cinic și cât de lipsit de responsabilitate este Iohannis! Aproape 400 de morți pe zi! După ce, în urmă cu trei luni, Iohannis spunea că a rezolvat pandemia. Dacă astăzi președintele ar fi față în față cu o familie care și-a pierdut un bunic, o mamă sau un copil, oare ce le-ar spune?? Tot că a învins pandemia??”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Acesta consideră că punctul în care a ajuns România este cu mult peste capacitatea de suportabilitate, ba chiar că a venit „momentul ca Iohannis să coboare printre români, să le vadă suferința, să le vadă lacrimile și, măcar în ultimul ceas, să ia o decizie corectă”, a mai scris Ciolacu, subliniind că un guvern de „specialiști apolitici, care să gestioneze pandemia și economia, până la organizarea alegerilor anticipate” este cea mai bună soluție.
„După atâta distrugere, e momentul să se apuce și să #construiască! Datoria președintelui este să găsească #soluții pentru probleme românilor: epidemia și veniturile care scad dramatic”, a concluzionat liderul social democrat.
Năsui și negocierile aflate în impas. „Țara trebuie guvernată”