Candidat din partea ALDE la funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii și fost consilier parlamentar, Avram Marius Gal a fost trimis astăzi în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență. Faptele sunt recente, din prima parte a pandemiei de coronavirus, când Gal era consilier parlamentar și au legătură cu afacerea cu echipamente de protecție împotriva coronavirusului pe care compania de stat Unifarm urma să le achiziționeze. Gal a fost pus sub control judiciar în vară în acest dosar, însă aceasta nu l-a împiedicat să candideze pe listele ALDE, obținând un pic peste 18% din încrederea electoratului din Câmpia Turzii.

În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.
Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei. Cea mai mare parte a banilor primiți de inculpat ar fi fost folosiți exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziționare autoturism de lux.

Inculpatul s-ar fi folosit de relațiile profesionale și interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcțiile publice deținute, în scopul creării impresiei că poate influența decizii adoptate la nivelul anumitor instituții publice.
Totodată, inculpatul a încercat să creeze o aparență de legalitate a folosului primit, atât a banilor (prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate și donație), cât și a bunurilor primite (despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate).

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului”, au detaliat procurorii anticorupție.

Articolul precedentTăriceanu spune că a înțeles: „Pelerinajele religioase sunt interzise, dar pelerinajele la vot sunt permise!”
Articolul următorCiolacu mai are o idee: Legea pachetului minim de servicii. Și îi cere președintelui să o promulge