Imagine cu scop ilustrativ / preluare CTNews.ro

România se află în fruntea clasamentului țărilor din Uniunea Europeană în privința numărului de copii care își pierd viața în urma accidentelor rutiere, potrivit digi24.ro.

Potrivit statisticilor, peste 100 de minori mor anual în timp ce 450 sunt grav răniți

În primele opt luni ale acestui an, în Bucureșți au avur loc 32 de accidente grave în care au fost implicați minori, aceștia traversând strada în mod neregulamentar sau fiind loviți de șoferi care circulau cu viteză. Pentru reducerea numărul victimelor, o asociație organizează cursuri de Educație Rutieră pentru copii, 18.000 de elevi fiind deja instruiți. „Am acreditat și lansat primul program de formare pentru cadre didactice, Educație Rutieră și Prim-ajutor. În 3 serii am reușit să formăm peste 380 cadre didactice”, a declarat Liviu Zorilă, președintele Asociației EDIT. La nivel național, vor fi repartizate 376 de defibrilatoare.
László Borbély, coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă, a declarat că 6 din 10 șoferi aflăți sub influența baurilor alcoolice care provoacă accidente au sub 35 de ani, motiv pentru care este foarte importantă educarea tineretului.

Atunci când un om își pierde viața într-un accident rutier, alți cinci suferă diverse răni

 Potrivit experților în conducere defensivă, există trei categorii de șoferi care produc accidente, și anume începătorii, cei cu experiență, dar care mai necesită instruire și teribiliștii. Din ultima categorie fac parte șoferii drogați, băuți, care merg cu viteză mare sau cei care conduc agresiv.

” Sunt de părere că în continuare examenul auto este jos ca standard, ar trebui găsite variante că el să fie mai serios și mai drastic și mult mai serios”, a declarat Adrian Grigore, pilot. „Educația aduce o mică contribuție, dar trebuie măsuri de coerciție puternice, adică nu doar amendă, nu doar o suspendare a permisului, ci să se treacă la confiscarea vehiculului respectiv, că-i mașină, că-i motocicletă, la anularea permisului de conducere, la ani de închisoare, fără să produci victime”, a precizat Titi Aur, expert conducere defensivă.


Iluminatul arhitectural, oprit după miezul nopții în municipiul Iași















Articolul precedentIluminatul arhitectural, oprit după miezul nopții în municipiul Iași
Articolul următorTurnul Eiffel din Paris, iluminat mai puține ore pentru economisirea energiei