Ludovid Orban, președintele PNL a afirmat, luni, că cifrele din sondaje sunt foarte joase, aproape de nivelul din 2017, când PNL a trebuit să intre într-un proces de recredibilizare, lucru pe care îl sugerează ca fiind necesar și în acest moment. Mai mult, consideră că scăderea în sondajele de opinie se datorează „insatisfacției publice față de guvernare, se datorează dezvăluirilor despre Florin Cîţu pe care el nu a reuşit să le explice într-un mod modest”, dar mai ales crizei politice „artificiale” create fără acordul liderului.
De asemenea, Orban consideră că are capacitatea de a readuce partidul „pe drumul cel bun”, nefiind el cel care a generat instabilitatea politică, nu doar în rândul PNL, ci și în procesul de guvernare.
„Credeţi dumneavoastră că eu nu mai am capacitatea de a conduce partidul la victorie? Eu nu cred! Şi dacă stăm şi ne uităm la situaţia actuală putem trage nişte concluzii: căderea Partidului Naţional Liberal se datorează insatisfacţiei publice faţă de guvernare, se datorează dezvăluirilor despre Florin Cîţu pe care el nu a reuşit să le explice într-un mod modest, cu smerenie, cerându-şi scuze, aşa cum se face într-o astfel de situaţie, când tu nu ai informat public, şi, de asemenea, se datorează crizei politice artificiale care a fost creată fără acordul meu, fără consultarea forurilor statutare ale partidului, prin decizia unilaterală a premierului Cîţu. Deciziile, nu decizia”, a afirmat Ludovic Orban, în ședinșa PNL Olt.
Cifre demoralizatoare
Totodată, acesta consideră că este necesară o recredibilizare a PNL, așa cum s-a întâmplat și în 2017, când partidul ajunsese la cote mici în sondajele de opinie. „Nu vreau să vă spun cum stăm astăzi în sondaje, ca să nu vă demoralizez. Dar exact cum a fost în 2017, în care noi a trebuit să începem un proces de recredibilizare pentru că foarte multă lume îşi pierduse încrederea în noi, situaţia e la fel. Suntem aproape la fel de jos cum eram în 2017 şi problema e că nu văd ce soluţie strategică poate să pună altcineva pe masă”, a mai spus liderul PNL.