Anchetă anunțată de Ministerul Afacerilor Interne în ceea ce privește anumite presiuni reclamate de un polițist din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Ofiţerul din cadrul DGA Olt acuză conducerea instituției că a fost chemat pentru a da explicații iar ulterior i s-a cerut să îi prezinte scuze unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Subinspectorul de poliție, pe numele său Gheorghe Giorgian Ciorîia, este absolvent al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, dar și al facultății de drept european și internațional din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București, unde își completează completarea studiier.

Or tocmai despre această completare a studiilor este vorba, mai exact despre examenul de licență pe care polițistul l-a susținut pe 4 august. La o săptămână distanță, polițistul a povestit pe Facebook modul în care s-a desfășurat examenul, mai precis atitudinea pe care judecătorul Alin Sorin Nicolescu, care era examinator, a avut-o, dar și despre presiunile ulterioare la care a fost supus de șeful DGA – chestorul șef de politie Liviu Vasilescu și directorul general adjunct, comisarul-șef de politie Manuela Popescu.

Din ce a relatat Ciorîia, după cele întâmplate îi e frică să mai lucreze „în spete in care vor fi cercetați oameni influenți deoarece v-am prezentat exemplul perfect de ce se întâmplă în momentul în care doar ai păreri contradictorii cu cineva cu o funcție înaltă, ce să mai zic de momentul în care faci cercetări cu privire la o persoana de genul”.

Mai mult decât atât, polițistul a mărturisit că se teme pentru cariera sa, „deoarece domnul judecător Nicolescu Alin Sorin pare să fie atât de influent încât să poată controla conducerea Direcției Generale Anticorupție ca pe niște simple marionete. Totodată, având în vedere faptul că influența dumnealui pare să fie atât de mare, există posibilitatea ca acesta să aibă influență și la nivelul DGPI, acesta putând să facă presiuni ca să îmi fie retras accesul la informații clasificate”.

Postarea a avut 1,7 comentarii și 9,3 k distribuiri și, cum era de așteptat, a ajuns virală. De aici și anunțul făcut de MAI, anume că au fost demarate cercetări:

În contextul informațiilor aduse în atenția publicului de către un ofițer din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Olt, conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a procedat la verificări privind situația în cauză.

Datele ce vor fi prezentate vor fi analizate cu celeritate și se vor utiliza toate pârghiile administrativ-legale, inclusiv sesizarea Corpului de Control al Ministrului, pentru investigarea tuturor aspectelor semnalate și a persoanelor implicate.

Politica conducerii MAI de respectare de către fiecare angajat al MAI a eticii și deontologiei profesionale nu va include excepții.

MAI nu tolerează nicio abatere de la aceste principii, fie că este vorba de persoane cu funcții de execuție sau de conducere.

Vom continua să informăm publicul în mod transparent cu privire la evoluția situației și măsurile luate în consecință”.

Astăzi, și ministrul de Interne Cătălin Predoiu, a anunțat măsuri:

În contextul informațiilor aduse în atenția publicului de către un ofițer din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Olt, conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a procedat la verificări privind situația în cauză.

Datele ce vor fi prezentate vor fi analizate cu celeritate și se vor utiliza toate pârghiile administrativ-legale, inclusiv sesizarea Corpului de Control al Ministrului, pentru investigarea tuturor aspectelor semnalate și a persoanelor implicate.

Conducerea MAI nu admite excepții de la politica de respectare de către fiecare angajat al MAI a eticii și deontologiei profesionale.
MAI nu tolerează nicio abatere de la aceste principii, fie că este vorba de persoane cu funcții de execuție sau de conducere.
Vom continua să informăm publicul în mod transparent cu privire la evoluția situației și măsurile luate în consecință
”.

Articolul precedentMinistrul Familiei: „Condamn cu fermitate orice formă de neglijență, abuz sau violență în cazul copiilor instituționalizați”
Articolul următorRaluca Turcan își apără ministerul și atrage atenția că sunt create „permisele intrării în colaps”