Multinaţionala KPMG se află în România într-un cel puţin
bizar conflict de interese, situaţie care a ajuns şi la urechile marilor
şefi de la Amsterdam. Compania este administrator special la Astra
Asigurări însă în paralel, cu aceeaşi echipă de experţi, face audit şi
la alte două societăţi de asigurări, concurente pe piaţă cu societatea
lui Dan Grigore Adamescu. Întâmplător sau nu, KPMG are o strânsă
legătură cu ING, bancă pe care ani la rând a condus-o actualul şef al
Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu.
Compania multinaţională de consultanţă KPMG a fost desemnată anul
trecut de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) drept
administrator special la Astra Asigurări, societate deţinută majoritar
de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu.
Scopul declarat al
instituirii unui administrator special la Astra era acela de a încerca
să redreseze societatea, sufocată de datoriile neplătite de Adamescu. O
misiune foarte nobilă, însă pe o piaţă atât de concurenţială şi
sensibilă nu se poate aplica dictonul „scopul scuză mijloacele”. Pentru
că atunci când, pentru a redresa o societate, te foloseşti de informaţii
confidenţiale ale competitorilor, la care ai acces, lucrurile nu sunt
tocmai cuşere.
Dar să vedem cum stau lucrurile. Aşa cum spuneam,
KPMG este administrator special desemnat de ASF la Astra. În paralel,
însă, KPMG face audit la alte societăți de asigurări din România. Mai
exact Euroins România şi AXA Life.
O licitaţie controversată, cu efecte perverse
Anul trecut, ASF a organizat o licitaţie pentru auditarea a 13
societăţi de asigurări, care reprezintă peste 80% din sectorul de
asigurări din România. Este vorba de o auditare pe baza unui program
european privind solvabilitatea societăților de asigurări.
Rezultatele
licitaţiei au fost făcute publice în februarie anul acesta, iar
câştigătorii sunt Mazars, Ernst&Young Assurance Services, Deloitte
Audit, KPMG Audit şi Pricewaterhousecoopers Audit. Procedura prin care
s-au desemnat auditorii a iscat la vremea respectivă un scandal de
presă, fiind pusă la îndoială corectitudinea ei.
Pe baza atribuirii
făcute de ASF, KPMG face auditul la Euroins, pentru suma de 499.000 de
lei (peste 100.000 de euro), şi AXA Life, pentru 375.000 de lei.
Ei
bine, aceeași echipă de la KPMG care este administrator special la Astra
face auditul și la aceste societăți de asigurări, concurente cu Astra
pe zona RCA şi a asigurărilor de viaţă. Surse din piaţă au declarat
pentru Ziarul de Investigaţii că auditul făcut de către această echipă
emite rapoarte părtinitoare, în defavoarea societăţilor de asigurări
concurente cu Astra.
Una dintre aceste societăţi, nemulţumită de
atitudinea celor de la KPMG, a solicitat o contraexpertiză companiei
Towers Watson, care infirmă raportul de audit făcut de către KPMG. În
plus, surse din piaţă ne-au declarat că tot mai multe societăţi de
asigurări se gândesc serios să dea în judecată ASF pentru modul în care a
fost organizată licitaţia.
Care sunt cifrele reale de la Astra Asigurări?
La
rândul ei, Astra Asigurări se „pricopseşte” şi ea cu un auditor în urma
licitaţiei de care am făcut vorbire mai sus, şi anume Mazars, pentru
suma de 623.000 de lei. Surse din piaţă ne-au declarat că, în urma
auditului, Mazars a descoperit că societatea KPMG a raportat date
eronate că administrator special al Astra Asigurări. Cifrele raportate
de Mazars ar diferi atât de mult de cifrele raportate de către KPMG,
încât a apărut un conflict major între cele două societăți.
Revenind
la auditul desfăşurat de KPMG la Euroins România şi AXA Life, trebuie
precizat faptul că, potrivit legislației europene, se interzice ca o
echipă care este administrator special la o societate să facă şi audit
la o societate concurență. Această dublă implicare a aceleiaşi echipe
este interzisă şi de regulamentul intern al KPMG.
Ei bine, în ciuda
acestor interdicţii, aceeași echipă care semnează rapoartele de
administrator la Astra semnează şi rapoartele făcute de către KPMG altor
societăți de asigurări concurente.
KPMG România, răspuns corporatist
Contactaţi de Ziarul de Investigaţii, reprezentanții KPMG România
ne-au răspuns, ce-i drept cu promptitudine, însă pe alocuri extrem de
tehnic, dar fără să nege faptul că aceeaşi echipă a companiei este şi
administrator special la Astra, şi auditor pentru concurenţă.
„Orice
misiune KPMG, indifferent de client, tematică, complexitate sau durată,
are la bază proceduri foarte stricte privind aplicarea permanență a
standardelor internaționale și naționale de independența, etică și
integritate. Acest proces presupune verificarea prealabilă și
asigurarea că nu există conflicte de interese cu privire la acceptarea
misiunilor, în conformitate cu proceduri complexe de management al
riscului și cu măsuri avansate de protecție necesare pentru independența
și confidențialitate. Astfel, suntem convinși că nu există nici o
situație care să poată afecta independența și calitatea serviciilor
oferite de KPMG”, ne-au precizat reprezentanţii KPMG România. După cum
se poate lesne observa, aceştia fac referire la situaţia generală, fără a
nega însă situaţia particulară sesizată de noi.
În
continuare, oficialii KPMG confirmă cele afirmate mai sus potrivit
existenţa unor reguli clare în cadrul companiei pentru prevenirea
conflictelor de interese: utilizarea unor echipe distincte de misiune;
proceduri de împiedicare a accesului la informații (de exemplu, o
separare fizică distinctă a unor astfel de echipe, completarea
confidenţială și securizată a datelor); îndrumări clare pentru membrii
echipei misiunii privind aspectele de securitate și confidențialitate;
utilizarea acordurilor de confidențialitate semnate de către angajații
și partenerii firmei; și revizuirea periodică a aplicării măsurilor de
protecție de către o persoană cu experienţă care nu este implicată în
misiunile cu clientul respectiv.
Nici în această secţiune nu ni se
precizează clar cum au fost aplicate aceste reguli în cazul particular
al Astra Asigurări, Euroins România şi AXA Life. În schimb, în finalul
răspunsului trimis Ziarului de Investigaţii, reprezentanţii KPMG
încearcă să acrediteze ideea unei conspiraţii împotriva societăţii:
„Afirmațiile nefondate prin care alte surse părtinitoare încearcă să
arunce umbre de îndoială asupra profesionalismului și independenței
noastre ridică semne de întrebare referitoare la disponibilitatea de a
înțelege importanţa aspectelor semnalate de auditori. Încercările de
discreditare a altora pentru diminuarea impactului propriilor probleme
nu necesită determinare profesională și conduită în afaceri, ci sunt
expresia lipsei unei rigurozitati profesionale proprii”.
Cu alte
cuvinte, se face o referire voalată dar extrem de transparentă la cele
semnalate de noi mai sus în ce priveşte auditul KPMG şi contraexpertiza
companiei Towers Watson.
Mişu Negriţoiu tace mâlc
Ziarul
de Investigaţii a solicitat lămuriri, încă de acum o săptămână, şi
Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, însă până la data publicării
articolului nu am primit niciun răspuns.
Fără a suferi de teoria
conspiraţiei, nu putem să trecem cu vederea o coincidenţă – şeful ASF,
Mişu Negriţoiu, a condus ani de zile subsidiara din România a băncii
olandeze ING. Olandeză este şi compania KPMG, sediul central al acesteia
fiind la Amsterdam. Şi, de-a lungul timpului, între olandezii de la ING
şi olandezii de la KPMG a existat o strânsă colaborare de afaceri. Pură
coincidenţă!