PSD

Parlamentarii social democrați au gândit și depus un proiect de lege legat de consiliile de administrație ale companiilor cu capital de stat, mai precis de membrii acestora, condiții și remunerații.

Potrivit Adevărul, social democrații ar vrea ca numărul de consilii de administrație sau supraveghere ale instituţiilor statului din care poate face parte o anumită persoană să fie de maxim două, iar remunerația să fe una fixă, de cel mult 10.000 de lei.

Nu ar fi o noutate ideea parlamentarilor PSD, în condițiile în care coaliţia de guvernare promite ferm de cel puțin câteva luni că va reduce numărul de membri din conducerea companiilor de stat, în scopul eficientizării şi depolitizării structurilor de conducere ale regiilor autonome şi companiilor cu capital majoritar sau integral de stat.

Aceasta ar însemna că majoritatea consiliilor de administraţie sau supraveghere să aibă trei sau cinci persoane, iar o persoană fizică nu va putea exercita simultan mai mult de un singur mandat în consiliile de administraţie, în directorate sau consilii de supraveghere.

Sursa citată scrie că aproximativ 60 de parlamentari PSD, printre care şi Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, au depus un proiect de lege prin care urmăresc o mai bună chibzuire a banilor statului. Potrivit proiectului, un membru neexecutiv în cadrul unui consiliu de administrație sau supraveghere poate avea o indemnizaţie egală cu salariu mediu brut – 5.300 de lei.

În același timp, un membru executiv din cadrul consiliului de administrație sau supraveghere ar primi maximum două salarii medii brute, adică 10.600 de lei. Totodată, în proiect se propune și posibilitatea ca remunerațiile să fie diminuate în cazul în care nu sunt îndeplinite criterii de performanţă, iar prelungirea unui mandat, care este de patru ani, poate avea loc o singură dată.

Articolul precedentMarea Britanie „trâge frâna de mână”: ridicarea restricțiilor mai așteaptă!
Articolul următorArde din nou la EcoBurn Brazi, incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova