De când cu pandemia, ni s-au pus în cârcă o grămadă de restricții. Noi, ca cetățeni de treabă ce suntem, le-am respectat. Legea e lege, până la urmă! Nu se discută, se execută. Treaba interesantă este că numai noi o respectăm. Cei ce s-au bătut cu pumnii în piept că-s marii noștrii apărători și făuritori de legi, par să nu dea doi lei pe legile făcute chiar de ei, pentru noi.
În ideea celor spuse mai devreme, se pare că PNL a luat-o la goană în campania electorală, strângându-și câțiva secretari de stat din câteva ministere și dând drumul unui eveniment sinistru în care s-a defilat prin Sectorul 1 al Capitalei și s-au împărțit baloane cu sigla PNL oricărui cetățean care le-a ieșit în cale. Până aici, nimic rău, nimic ieșit din comun, ați putea spune. O campanie electorală ca oricare alta.
Știți, totuși care e diferența dintre o campanie electorală normală și asta? Aia „normală” nu se petrecea în plină pandemie, cu cazuri în creștere (mai nou). Acum devine destul de definitorie modalitatea în care alegi să intacționezi cu ceilalți, iar gestul umflatului balonului cu gura unul aproape grobian – mai ales în condițiile de față.
Baloane umflate de vrednicii liberali, împărțite apoi trecătorilor, dăruite galeș copiilor care automat ating părțile atinse de liberali cu… gura. Ca să nu vă mai povestesc despre posibilitatea ca acel copil să spargă balonul, moment în care tot aerul „liberal” i s-ar propti pe față.
Așteptăm cu nerăbdare pedepsirea nesăbuiților pentru faptele lor abominabile, în plină pandemie.