Sursa: Facebook

România, țara dezbaterilor. Nu doar electorale, ci și pe tema modificării actelor legislative sau – în cazul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva – reorganizarea instituției.

Ieri a avut loc o dezbatere pe tema reorganizării, însă discuțiile vor continua săptămâna viitoare, ministrul Mircea Fechet lansând un avertisment: „Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere”.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, continuă cu planul său de a reforma Romsilva, principalul scop fiind ca pe schema de reorganizare a instituției numărul directorilor să scadă de la 121 la aproximativ 17. Adică, așa cum a promis ministrul, o reformă „de sus în jos”, pentru „asigurarea unei structuri de conducere mai suple, prin reducerea numărului directorilor cu 86%”.

Iar la prima dezbatere publică pe marginea proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Regiei Naționale a Pădurilor, ministrul a punctat că își dorește să nu rateze „momentul unei reorganizări temeinice, consistente”.

O mai bună administrare a pădurilor și a resurselor Regiei înseamnă, în primul rând, să oprim risipa, iar apoi să ne concentrăm pe acele activități care pregătesc un sector forestier eficient la toate nivelurile, rezilient și actualizat cu noile tehnologii.

E singurul mod de lucru prin care putem fi siguri că lăsăm copiilor noștri o moștenire verde viguroasă, iar eu cred că acesta e și punctul pe care îl avem în comun cu toții – autorități, silvicultori, reprezentanți ai asociațiilor și sindicatelor din industria lemnului, ai administrațiilor parcurilor naturale și naționale, ai societății civile – și de la care trebuie să începem orice discuție referitoare la redresarea și reorganizarea Romsilva, care este unul dintre jaloanele PNRR.

Nu suntem pe poziții divergente, voi sublinia ori de câte ori va fi nevoie că, prin dialog, (…) putem ajunge la soluții echilibrate și sustenabile, care să răspundă atât nevoilor de gestionare durabilă a pădurilor, cât și celor economice și sociale.
Așa cum am anunțat, țin foarte mult ca măsurile de reorganizare a Romsilva să aibă în centru transparența, responsabilitatea și o viziune pe termen lung, construită împreună cu toate părțile implicate.

Voi continua să susțin aceste principii în toate întâlnirile și deciziile care urmează, pentru că sunt convins că acestea sunt baza unei reforme reale, care să redea românilor încrederea în capacitatea Regiei – ca instituție a statului – de a administra responsabil patrimoniul forestier al țării.

Mă bucur că am avut o discuție amplă despre parcurile naturale și naționale și le mulțumesc încă o dată celor care au bătut drumul până la minister, ca să facem schimb de opinii cu privire la modul în care acestea pot fi mai bine finanțate, mai bine gestionate și mai bine pregătite să atragă finanțări europene.

Îmi mențin părerea, nimic nu ne oprește să fim eficienți și ambițioși, iar faptul că am convenit să discutăm chestiunile de natură tehnică în perioada următoare, în cadrul unor grupuri de lucru săptămânale, sper că ne va ajuta să aducem la aceeași masă vocile care susțin interesul pădurii, dincolo de orice alte preocupări.

Vom pune în balanță toate propunerile din proiectul de Hotărâre de Guvern pe care l-am inițiat și sunt convins că vom găsi cea mai bună formulă care să ducă lucrurile pe direcția bună la Romsilva, fără a afecta în niciun fel activitatea celor din teren, din contra, îmbunătățindu-le condițiile de lucru.
Contez pe cei care au înțeles că acesta este un demers serios și făcut cu bună-credință, pentru că scopul este să avem o Regie sănătoasă și eficientă, iar românii să se poată mândri cu păduri bine administrate
”, a explicat ministrul Fechet pe Facebook.

Articolul precedentPremierul Poloniei, după o vizită electorală a lui Simion: „Rusia se distrează”
Articolul următorAnul 2026 va fi „Anul Nadia Comăneci”