Planuri îndrăznețe pentru Pădurea Băneasa din Sectorul 1 al Capitalei, care se dorește a fi protejată mai mult de tăierile abuzive. Primăria Sectorului 1 are în lucru un Plan Urbanistic Zonal Coordonator care vizează transformări spectaculoase. Astfel, se are în vedere ca terenurile care se regăsesc astăzi ca pădure intravilan să fie transformate în extravilan. La prima vedere poate nu pare o mare diferență, însă dacă va fi încadrată în extravilan, pădurea va avea un grad maxim de protecție din partea legislației silvice. Odată încadrat ca pădure aflat în extravilan, un teren nu-și poate schimba destinația și, în plus, Codul Silvic chiar interzice includerea pădurilor în intravilan.

Unul dintre scopurile majore ale PUZ-ul Coordonator Sector 1 este acela de a stopa mecansimul folosit în prezent de a defrișa pădurea prin includerea acesteia în intravilanul localității. PUZ-ul își propune exploatarea pădurii în spiritul și condițiile prevăzute de lege și nu încurajează defrișarea ilegală a acesteia, defrișare care are numeroase efecte negative, atât la nivelul locuitorilor Sectorului 1, cât și al celor din întregul București”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

La toate aceste planuri lucrează echipa de elaborare a PUZ-ului sub coordonarea directă a arhitectului șef și în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Direcția Silvică Ilfov – Romsilva, urmărindu-se și respectarea Strategiei de Dezvoltare Întregrată a Sectorului 1. Salvarea Pădurii Băneasa ar însemna automat un procent mai mare de spațiu verde și o calitate de viață mai crescută pentru locuitorii Sectorului 1.

Soluția descrisă a fost agreată în ședința de lucru despre situația Pădurii Băneasa, convocată ieri de către primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, la sediul primăriei. Acesta a solicitat și primit din partea echipei de elaborare a PUZ-ului Coordonator Sector 1, toate infomațiile despre acest subiect și a decis ca aceste terenuri să fie trecute în extravilan pădure”, se mai precizează în comunicatul de presă al primăriei.

Trebuie spus că actualul plan de încadrare al Pădurii Băneasa datează de acum 20 de ani, când a fost elaborat Planul Urbanistic General al Municipiului București. La acea dată, Pădurea Băneasa apărea cu o suprafață aproximativă de 220,95 hectare extravilan și 56,55 hectare intravilan.

La acel moment, în cadrul Pădurii Băneasa a fost cuprinsă, pe lângă suprafața V7 (Păduri și plantații forestiere) și o suprafață V2a (Spații verzi publice cu acces limitat de folosință specializată) – Grădini Botanice și Zoologice, de 43, 82 ha, o zonă de M3 de 9,66 ha, o zonă de S1 de 9,21 ha și o zonă A4 de 24,61 ha.

În decursul timpului pe zona Pădurii Băneasa au fost aprobate trei documentații de tip Plan Urbanistic Zonal, care au solicitat schimbarea încadrării terenurilor din V, respectiv V7 conform PUG, în altă altă categorie, de tip M, mai exact M3. Suprafața cumulată a acestor 3 PUZ-uri este de aproximativ 1,71 hectare, iar perioada în care acestea au fost aprobate este 2007 – 2012.

Astăzi în cartea funciară a imobilelor (terenurilor) la categoria de folosință, terenurile figurează curți-construcții, ceea ce permite edificarea terenurilor conform zonei funcționale din care acestea fac parte.

O reglementare de tip PUZ la acest nivel are obligația legală de a ține cont de situația existentă din teren, de a prelua documentațiile în vigoare și cele care au produs efecte. Pe lângă cele menționate, trebuie să mai țină cont și de necesității actuale de dezvoltare ale orașului și de opțiunile și nevoile locuitorilor sectorului”, se explică în comunicatul primăriei.

Articolul precedentCum și- au rupt gâtul chinezii la Cernavodă
Articolul următorGabriela Firea explică de ce îl susține pe Victor Ponta: „Nu am cum să nu fiu corectă”