Florin Cîțu (captură video)

Președintele PNL Florin Cîțu a afirmat, luni, că au fost discuții în cadrul ședinței coaliției de guvernare pe tema proiectului de buget, pe care îl vrea adoptat până înainte de Crăciun. Mai mult, acesta susține că „pachetul social” aprobat în programul de guvernare nu se mai rediscută, iar formula în care se vor implementa ajutoarele pentru pensionarii cu pensii sub 1.600 de lei va fi anunțată de Ministerul Muncii.

Budăi a trimis pe circuitul de avizare Ordonanțele privind majorarea alocațiilor și a pensiilor

„Am discutat pe scheletul bugetului. Înţeleg că vineri va fi OUG pentru măsuri fiscal bugetare, săptămâna viitoare Legea plafoanelor şi, dacă totul merge bine, ar trebui să avem şi un buget aprobat până în 23 decembrie”, a declarat Florin Cîţu, luni seară, la finalul şedinţei coaliţiei.

„Pachetul social, ce s-a discutat în Programul de guvernare, nu se mai rediscută (…) Banii vin de peste tot. Sursa de finanţare este bugetul de stat”, a adăugat Florin Cîţu. 

Preşedintele PNL, fost ministru de Finanțe, a precizat că deficitul asumat este 5,84% pe cash şi de ESA 6,10%, subliniind că investiţiile rămân la 7%.

Pe de altă parte, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, nu este la fel de optimist precum Florin Cîțu, în privința aprobării bugetului pentru 2022 până la finalul anului, asta deși toată lumea este de acord cu acea dată.

„Cred că e aproape imposibil să se facă anul acesta (…) Nu cred că se poate face pe repede înainte, şi nu cred că ar fi bine să se facă repede”, a declarat Simonis, la Profit TV, citat de Capital. De altfel, Simonis a menționat că există voinţă în sensul acesta, dar sunt şi două ministere noi, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (condus de Gabriela Firea), respectiv Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (Constantin Cadariu) care încă nu au Hotărârile de Guvern privind organizarea, şi astfel nici nu îşi pot face fila de buget. Mai mult, deputatul social-democrat a spus că PSD vrea să ţină cont de amendamentele depuse şi de celelalte partide la buget, în Parlament, chiar dacă există o majoritate confortabilă în Legislativ pentru a trece proiectul.

Kelemen Hunor anunță că sunt bani pentru promisiunile din „pachetul social”

Articolul precedentJudecătorul Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru postările de pe Tik Tok
Articolul următorPrim-ministrul Ciucă a trimis Corpul de Control să verifice achiziția testelor non-invazive din școli