Alexandru Zidaru, alias „Makaveli”, vrea să fie primar general al Capitalei, așa că și-a depus candidatura la alegerile care vor avea loc pe 7 decembrie.
Cunoscut mai ales după ce i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok anul trecut, Makaveli vrea să renunțe la statutul de influencer și să intre în administrație.
Makaveli se prezintă drept candidat independent – chiar dacă a fost consilierul Dianei Șoșoacă, și spune că a reușit să strângă, împreună cu voluntarii săi, aproximativ 27.000 de semnături.
„În primul rând nu sunt olimpic. N-am nici concubină. Sunt un băiat simplu din popor, care a trăit ca majoritatea. Devotamentul meu față de lucrurile sociale, față de oamenii care nu au avut glas să vorbească până astăzi, oamenii care nu au existat pentru nimeni. Statul nu a făcut nimic pentru cei mai amărâți”, a răspuns acesta, în momentul când, la momentul depunerii candidaturii, a fost întrebat ce îl recomandă.
Aici, la depunerea candidaturii, el a fost însoțit și de senatorul Ninel Peia, în prezent membru al grupului „PACE” din Senat, format din foști parlamentari SOS România.
Makaveli face parte din influencerii plătiți de Bogdan Peșchir, care apar în documentul SRI desecretizat după ședința CSAT, iar ulterior fusese prezentat de Diana Șoșoacă, în decembrie 2024, drept consilier parlamentar al grupului SOS România.
În această calitate a avut câteva ieșiri puțin spus controversate, inclusiv una care a dus la deschiderea unui dosar penal, în contextul în care „mai multe persoane (printre care și un europarlamentar, un deputat, un funcționar parlamentar ș.a.) i-au urmărit și agresat verbal pe jurnaliștii acreditați din cadrul unui post de televiziune.
În același context, pe un cont social media al uneia dintre persoanele menționate anterior a fost publicat un mesaj video prin care au fost adresate injurii și amenințări la adresa judecătorilor Curții Constituționale și a unui jurnalist”.
Apoi, în martie 2025 au apărut informații că Makaveli este angajat în Senatul României cu o normă de două ore pe zi drept „curier personal”. Mai precis, la biroul parlamentar al senatorului – pe atunci SOS România, Ninel Peia.
„Am fost consilier, însă datorită faptului că nu am timp să onorez cele 8 ore de muncă, dat fiind că mai am diferite evenimente/ podcasturi/ emisiuni sau activități în domeniul online, am renunțat de aproape zece zile la postul de consilier și am optat pentru curier la cabinetul domnului Peia, pentru că doar acel post îmi putea facilita 2 ore de program și în același timp să rămân lângă domnul Peia, respectiv doamna Diana”, spunea acesta, subliniind că nu își va da demisia niciodată: „Nu o să plec de acolo niciodată, aia e clar, indiferent ce post e”.
„Niciodată” a venit mai curând ne-am fi așteptat, în aprilie, când Makaveli a anunțat că își dă demisia, pe considerentul că timpul nu îi permite să își onoreze nici măcar programul de muncă de 2 ore:
„Având în vedere timpul care nu-mi mai permite să-mi onorez programul de lucru, luni îmi voi da demisia din postul pe care îl ocup la Parlament. Vă salut, rămânem aici pe online, rămânem toți la fel. Vă pup și să aveți grijă de voi”, anunțase influencerul de TikTok.






