Klaus Iohannis a preluat mandatul de președinte al României pe 21 decembrie 2014, în urma unei campanii bazate pe promisiunea unei „Românii a lucrului bine făcut„. În loc de realizări concrete, cei zece ani ai mandatului său au fost marcați de o serie de eșecuri, de scandaluri și de acuzații penale, culminând cu un bilanț profund dezamăgitor pentru o mare parte a României. Iată o cronologie a principalelor nereușite ale lui Klaus Iohannis și a controverselor care l-au înconjurat.
2014-2015: Un debut marcat de pasivitate și scandaluri imobiliare
Încă de la începutul mandatului, Iohannis a fost criticat pentru lipsa de implicare în problemele urgente ale României. În timp ce criza refugiaților izbucnea la nivel european, iar în România începeau proteste împotriva corupției, președintele a rămas într-o stare de inacțiune profundă.
Pe lângă această pasivitate, Klaus Iohannis s-a confruntat cu controverse majore legate de achiziționarea a șase imobile în Sibiu. Criticii săi l-au acuzat că ar fi obținut proprietățile prin practici discutabile, fără a oferi explicații clare. În 2015, Agenția Națională de Integritate (ANI) a investigat posibilele conflicte de interese, însă dosarul a fost clasat, alimentând și mai mult speculațiile că președintele beneficia de protecție și de tratament preferențial.
2016: Tragedia Colectiv și gestionarea deplorabilă a unei crize naționale
Anul 2016 a adus în prim-plan incompetența administrației în gestionarea crizelor, odată cu incendiul devastator de la Colectiv din octombrie 2015. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă, revoltați de corupția și de nepăsarea autorităților care au permis funcționarea ilegală a clubului. Klaus Iohannis a fost acuzat de o reacție întârziată și de lipsa de empatie față de victimele tragediei.
În urma demisiei premierului Victor Ponta, Iohannis a decis numirea unui guvern tehnocrat, condus de Dacian Cioloș. Mulți au considerat decizia drept o înlocuire de fațadă, care nu rezolva problemele structurale și lipsite de legitimitate democratică. Pentru mulți, această numire a fost încă un exemplu al pasivității și superficialității președintelui.
2017: Eșecul opoziției față de OUG 13 și înfruntările cu PSD
Ianuarie 2017 a marcat un alt moment critic. Guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu a emis Ordonanța de Urgență 13, o modificare la legislația penală care slăbea lupta împotriva corupției. Această ordonanță a declanșat cele mai ample proteste din România postcomunistă. Deși a ieșit în stradă în semn de solidaritate, Iohannis a fost criticat pentru lipsa de fermitate și pentru eșecul de a gestiona conflictul în mod decisiv.
Președintele a fost incapabil să medieze conflictele între instituțiile statului, iar relația tensionată cu PSD a produs blocaje administrative și legislative. Deși a promis lupta împotriva corupției, incapacitatea lui de a interveni eficient a dus la pierderea încrederii în președinție.
2018: Conflictul cu justiția și înfrângerea în fața CCR
În 2018, Iohannis a încercat să o apere pe Laura Codruța Kövesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), refuzând să semneze decretul de revocare cerut de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Această decizie a dus la un conflict deschis între președinte și Curtea Constituțională, care l-a obligat să o revoce pe Kövesi.
Refuzul inițial al lui Iohannis a fost văzut de unii drept un gest de susținere a justiției, însă înfrângerea sa în fața CCR a demonstrat limitele influenței sale. Criticii au considerat că lipsa unei poziții clare și neechivoce a compromis încrederea în capacitatea sa de a apăra independența sistemului judiciar.
2019: Eșecul aderării la Schengen și ratarea promisiunilor în politica externă, marca Iohannis
În 2019, Klaus Iohannis nu a reușit să obțină aderarea României la spațiul Schengen, deși acest obiectiv fusese intens promovat. În ciuda promisiunilor și a negocierilor, România a fost respinsă, iar președintele a fost criticat pentru lipsa de eficiență și pentru absența unei strategii clare.
Acest eșec a demonstrat o slabă capacitate de negociere la nivel european, punând sub semnul întrebării politica externă a României sub conducerea lui Iohannis. Neputința sa de a convinge partenerii europeni că România a făcut progrese reale în reformarea justiției și în lupta anticorupție a adăugat o nouă dezamăgire la bilanțul său.
2020: Pandemia COVID-19 și gestionarea catastrofală a unei crize sanitare
Pandemia COVID-19 a scos la iveală noi deficiențe ale ”conducerii” lui Klaus Iohannis. Comunicarea defectuoasă și lipsa de coordonare cu Guvernul au lăsat România într-o stare de confuzie și frustrare. Deciziile inconsistente, restricțiile impuse fără explicații clare și lipsa unui plan coerent au alimentat nemulțumirea populației.
Pentru mulți români, Iohannis a arătat o crasă lipsă de empatie față de cei afectați de pandemie și de criza economică rezultată. Criticii au considerat că măsurile impuse nu erau susținute de o comunicare eficientă, iar președintele părea complet deconectat de la realitatea cetățenilor.
2021: Criza politică și căderea Guvernului Cîțu alimentate de Klaus Iohannis
Anul 2021 a adus o nouă criză politică, generată de demiterea Guvernului condus de Florin Cîțu prin moțiune de cenzură. În loc să medieze și să gestioneze criza într-un mod constructiv, Klaus Iohannis a fost acuzat că a contribuit la instabilitatea politică prin sprijinul său pasiv pentru Cîțu.
Această situație a dus la o instabilitate accentuată, întârziind implementarea reformelor necesare. Incapacitatea lui Iohannis de a asigura coeziunea coaliției și de a rezolva conflictele interne a subminat încrederea publicului în capacitatea sa de a conduce.
2022: Dezinteres total față de problemele economice și sociale
Pe fondul inflației galopante și al scăderii nivelului de trai, Klaus Iohannis a fost acuzat de o lipsă de implicare totală în problemele economice și sociale ale țării. Președintele părea deconectat de la dificultățile cotidiene ale românilor, iar criticii săi au evidențiat lipsa de soluții și dezinteresul său față de situația precară a sistemului de sănătate și educație.
Pentru mulți, acest an a fost exemplul clar al unui președinte care și-a pierdut orice legătură cu poporul, ilustrând perfect nepăsarea și pasivitatea care au caracterizat întregul său mandat.
2023: Scandaluri pe cheltuieli prezidențiale și totala lipsa de transparență din partea lui Klaus Iohannis
În 2023, Klaus Iohannis s-a confruntat cu acuzații grave legate de cheltuielile Administrației Prezidențiale. Deplasările externe și cheltuielile publice exagerate au generat furia publicului, iar lipsa de transparență în prezentarea acestor costuri a alimentat suspiciunile de abuz în serviciu.
Societatea civilă și presa au cerut investigații, iar acuzațiile de posibile abateri au dus la plângeri penale împotriva sa. Pentru mulți, aceste scandaluri au demonstrat o lipsă de respect pentru fondurile publice și o decuplare aproape totală de la responsabilitatea pe care funcția sa o implică.
2024: Probleme penale pentru Klaus Iohannis și un final de mandat dominat de acuzații
În 2024, finalul mandatului lui Klaus Iohannis este dominat de scandaluri legale și de o investigație reînnoită asupra achizițiilor sale imobiliare. Suspiciunile că ar fi obținut unele proprietăți prin falsuri în acte revin în atenție, iar procurorii investighează din nou documentele legate de achiziția unor imobile din Sibiu.
Totodată, sunt în desfășurare anchete pentru abuz în serviciu legate de cheltuielile din Administrația Prezidențială. Iohannis încheie astfel un mandat marcat de promisiuni neîmplinite, de pasivitate în momente de criză și de scandaluri juridice.
Aceasta este imaginea unui președinte care a promis o Românie a lucrului bine făcut, dar a lăsat în urmă dezamăgiri, scandaluri și acuze penale.
