30 de zile va sta în arest un ieșean de 35 de ani, fiind bănuit că alimenta dependența de droguri a tinerilor care se delectau la festivalurile de muzică electronică. Acesta a fost reținut vineri, iar instanța a dispus arestarea preventivă pentru trafic de droguri de risc și droguri de mare risc, în formă continuată şi introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept. Bărbatul a fost prins în urma unui flagrant, procurorii fiind de mai mult timp pe urmele sale.
„Admite propunerea formulată de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi şi, în consecinţă: dispune arestarea preventivă a inculpatului IONIȚĂ COSTEL-EDUARD, de cetățenie română, studii liceale, fără ocupație, necăsătorit, 1 copil minor în întreţinere, fără obligații militare, necunoscut cu antecedente penale. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului IONIȚĂ COSTEL-EDUARD”, se arată în încheierea Tribunalului Iași, care a rămas definitivă.
Ieșeanul de 35 de ani aducea marfă din afară, spun anchetatorii. De altfel, așa a și fost prins. „În cursul anului 2019, inculpatul I. C. E. a procurat atât din surse interne, cât și externe (Anglia) cantități importante de droguri de risc (cannabis și ketamină), droguri de mare risc ( amfetamine, MDMA și cocaină), pe care ulterior le-a comercializat către diferite persoane cu ocazia participării la festivalurile de muzică electronică desfășurate în diverse orașe ale țării.
La data de 04.11.2019, inculpatul I. C. E. s-a deplasat în Anglia de unde a procurat cantitatea de 93,42 grame pulbere care conţine Amfetamină cu Cofeină, 41,82 grame fragmente solide care conţin Cocaină, 101 comprimate ecstasy și cantitatea de 147,01 grame pulbere care conţine Ketamină, pe care le-a disimulat într-un bagaj de mână tip troler, de culoare neagră și l-a expediat în țară, în mod fraudulos, prin intermediul unei societăți de transport persoane şi colete, după care cu o cursă aeriană, pe ruta Londra- București, a revenit în țară la data de 06.11.2019 deplasându-se în localitatea de domiciliu.
După primirea coletului, inculpatul împreună cu legăturile sale infracționale intenționau punerea în vânzare a cantităților de droguri de mare risc și droguri de risc, introduse în țară, fără drept, la o petrecere care urma să se desfășoare în perioada 29.11.2019 – 02.12.2019 în localitatea Azuga, județul Prahova.
La data de 08.11.2019, inculpatul a ridicat de la reprezentantul firmei de transport, trolerul, de culoare neagră fiind prins în flagrant în timp ce-l transporta cu un autoturism pe raza municipiului Roman, județul Neamț. Cu ocazia efectuării acțiunii de prindere în flagrant, asupra inculpatului au fost găsite 15 comprimate ecstasy (MDMA), iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în imobilul în care locuiește inculpatul au fost identificate şi ridicate 42 de grame de cocaină, 101 grame de amfetamină pulbere, 147 de grame de ketamină, 116 comprimate de MDMA Ecstasy, droguri de mare risc, 30 de grame de rezină de cannabis (hașiș), 2,60 grame cannabis, bani, precum și alte bunuri folosite în derularea activității infracționale”, au detaliat procurorii DIICOT.