Sursa foto: Facebook/ Lucian Romașcanu

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a discutat astăzi despre zvonurile tot mai dese privind posibilitatea unor candidați comuni cu PNL în perspectiva alegerilor de anul viitor.

Din ce a arătat acesta la B1 TV, PSD este „un partid prea mare ca să nu aibă un candidat la alegerile prezidențiale”, însă există posibilitatea unor candidați comuni ai PSD și PNL la celelalte scrutinuri, adică mai mult la locale.

Potrivit acestuia, „este o posibilitate, este departe de a fi o premieră”, însă Romașcanu a ținut să sublinieze că nu poate să confirme vreo „discuție în această direcție la nivel politic”.

Cum ar veni, tratative clare între PSD și PNL nu există, dar nici nu e exclusă posibilitatea. Însă, a arătat Romașcanu, mai este timp:

În acest moment, este poate doar, să spunem, o gândire a unor analiști care, mă rog, s-au exprimat foarte des pe această direcție. Cum a spus domnul Ciolacu, niciodată să nu spui «niciodată» în politică. (…)

Pe de altă parte, tot domnul Ciolacu a spus, că îmi e șef și îl citez des, mai avem un an de zile până la prezidențiale, avem un guvern pe care trebuie să îl ducem înainte, avem un pachet de reforme care probabil că, azi, mâine, va căpăta forma finală și se va pune în dezbatere publică.

Alegerile mai au până să fie, iar discuțiile despre o posibilă alianță sunt foarte complicate de purtat. (…) La europarlamentare suntem din familii diferite, va fi destul de dificil de gândit un plan în această direcție. Pe partea de parlament, iarăși, suntem separați prin doctrina care ne stă la baza acțiunilor politice și guvernamentale, dar, ca să citez pe toată lumea, să nu spui niciodată «niciodată». Politica e surprinzătoare. (…)

Ideea este că am avut 20 de ani de zile un președinte de dreapta, foarte multe din acțiunile lor criticabile. Cred că România are nevoie de un președinte care să vină și din partea cealaltă a eșicherului politic și sunt convins că Partidul Social Democrat e capabil să își promoveze un asemenea tip de președinte, să îl și ducă spre scaunul de la Cotroceni. Suntem partid prea mare ca să nu avem candidat la prezidențiale”.

Articolul precedentPrimarul Piedone, angajament: „Am spus de la începutul mandatului că trebuie să fac imposibilul… posibil! Și-l voi face!”
Articolul următorO nouă avertizare pentru românii care călătoresc în Grecia: Ciclonul „Daniel” a perturbat circulația pe șosele