Cornuri mucegăite au fost distribute la sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe şcoli din municipiul reşedinţă, a anuntar președintele Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, potrivit g4media.ro.

Comisarii CJPC verifică modul de păstrare al cornurilor

  În urma sesizărilor primite, comisari ai CJPC Bistriţa-Năsăud s-au deplasat la două şcoli din municipiu pentru a verifica modul de depozitare a produselor ce urmează să fie distribuite elevilor. „Ancheta este în desfăşurare încă, pentru că urmează un control la sediul firmei şi la fabrică de către colegii din Maramureş, pentru că este în raza lor de competenţă. (…) Ai mei au fost în control şi la (şcoala gimnazială – n.r.) ‘Lucian Blaga’, şi la Liceul cu Program Sportiv, unde spun că, în mare, condiţiile de depozitare sunt bune”, a declarat Stelian Dolh. Potrivit acestuia din discuţia purtată luni cu administratorul firmei de panificaţie, a reieşit faptul că societatea distribuie cornuri în judeţ în zilele de luni şi marţi, pentru primele trei zile ale săptămânii,  joi şi vineri, fiind distribuiţi biscuiţi, astfel că trebuie lămurit de ce cornurile au ajuns la copii abia joia şi vinerea trecută.  Stelian Dolha a mai declarat că Inspectoratul Şcolar va solicita unităţilor de învăţământ respectarea programului de distribuţie a produselor de panificaţie, calitatea produselor fiind atent monitorizată.

Firma de panificaţie care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud este din Baia Sprie, judeţul Maramureş, produsele fiind distribuite la peste 22.700 de elevi de gimnaziu şi de preşcolari din judeţ

Prima reclamaţie din partea unui părinte a fost venit joia trecută la CJPC, fiind vorba despre un corn cu urme de mucegai aflat în ultima zi de valabilitate. Luni părintele unui alt copil, de la o altă şcoală din municipiul Bistriţa,  a venit cu trei cornuri mucegăite pe care susţine că unitatea de învăţământ le-ar fi distribuit vineri, 9 septembrie, la o zi după ce acestea ar fi expirat. Mama unui elev de la o a treia unitate de învăţământ din Bistriţa a semnalat printr-o postare pe o reţea de socializare faptul că există urme de mucegai pe cornul primit de la şcoală. Șeful CJPC Bistriţa-Năsăud a discutat atât cu administratorul firmei de panificaţie din Baia Sprie, cât şi cu inspectorul şcolar general şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, urmând să fie cerut sprijinul colegilor din Maramureş pentru o verificare la sediul societăţii comerciale.

Peste 90.000 de români primesc luna aceasta primele vouchere sociale de 250 de lei

Articolul precedentPeste 90.000 de români primesc luna aceasta primele vouchere sociale de 250 de lei
Articolul următorANRE, avertisment pentru români: Prețurile la energia electrică din 2021 și 2020 nu vor mai reveni