Condiția lui Cîțu: fără Stelian Ion și Vlad Voiculescu într-un eventual nou guvern

Politica, ca un joc de șah. Cu toate că e încă sub amenințarea moțiunii de cenzură, Florin Cîțu se gândește la viitor. „Regele a murit, trăiască regele!”

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Întrucât scena politică românească, din ultima perioadă, pare să fie din ce în ce mai sigură, mare parte din vină purtând-o chiar Florin Cîțu, devine destul de greu de prezis ce se va întâmpla în următoarele zile. Mai mult, guvernul e plin de interimate, în urma demisiilor în masă ale miniștrilor USR PLUS, plusate de demiterea ministrului Justiției (la rândul său USR PLUS), Stelian Ion.

Ce se va întâmpla cu guvernul Cîțu?

Rămâne, desigur, de văzut. Cu o moțiune pe rol și cu animozități din ce în ce mai pronunțate între cele două partide, viitorul e nesigur. Cu toate astea, Florin Cîțu speră că va continua să fie premier și nu oricum, ci cu USR PLUS de-a dreapta. Însă ca lucrul acesta să se întâmple, surse politice afirmă că USR PLUS ar trebui să-i excludă pe Vlad Voiculescu și pe Stelian Ion din discuții, încă din start.

Nu același lucru ar fi valabil pentru președinții camerelor Parlamentului, însă. Liberalii nu ar avea nici cea mai mică intenție de a-i demite pe Ludovic Orban sau pe Anca Dragu, în cazul în care aceștia nu vor demisiona de bună voie din fruntea Camerei Deputaților, respectiv a Senatului.

Citește și: Florin Cîțu, mai optimist decât ar fi cazul: „În PNRR este prevăzută finanțarea a 60 de școli pilot”

Articolul precedentSmartLab la o școală din mediul rural din Prahova. Laszlo Borbely promite 1.175 de laboratoare inteligente
Articolul următorIohannis a deschis anul școlar în Prahova, un județ cu 47 școli fără autorizație de securitate la incendiu și cu 65% dintre cadrele didactice vaccinate
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.