Conducerea Centralei Nucleare de la Cernavodă a anunțat, printr-un comunicat, că Unitatea 1 urmează să fie supusă anumitor reparații, astfel că, în noaptea dintre 15-16 ianuarie (vineri-sâmbătă), aceasta va fi închisă în mod controlat, pentru ca lucrările să poată fi executate în regim de maximă siguranță.
Defecțiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar
Potrivit aceluiași comunicat, la o ultimă analiză, s-ar fi constatat o serie de defecțiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al Unității 1. Defecțiunea aparută la circuitul tehnologic clasic al Unitații 1 și lucrările de remediere aferente nu au impact advers asupra securității nucleare, mediului, personalului sau populației, mai anunță reprezentanții CNE Cernavodă.
Startul reparațiilor Unitații 1 de la CNE Cernavodă va fi dat la miezul nopții
În data de 16 ianuarie 2021, începând cu ora 0:00, vor începe manevrele de reducere a puterii, în cadrul Unității 1 de la CNE Cernavodă. Conform celor declarate, atât reducerea puterii, cât și reparațiile ulterioare se vor derula controlat, conform procedurilor aplicabile în astfel de situații. Oprirea puterii este necesară pentru ca lucrările de reparație să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, având în vedere temperatura și presiunea mare a apei demineralizate (fluidul de lucru).