Sursa: ANPC

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a vorbit aseară despre situația în care se află turismul românesc și serviciile oferite românilor pe litoralul autohton sau la munte, în contextul în care în acest an au fost făcute publice majoritatea deficiențelor constatate în urma controalelor.

Din ce a detaliat președintele ANPC la B1TV, mulți agenți economici încă au practici înșelătoare și pun în pericol sănătatea consumatorilor, ceea ce de altfel s-a și remarcat în informările făcute publice.

Și, dat fiind că românii știu foarte bine care e situația pe litoralul nostru sau la munte, mulți dintre aceștia aleg să își petreacă vacanțele peste hotare, a avertizat Horia Constantinescu:

Arătăm consumatorilor și turiștilor că suntem pregătiți să curățăm zonele din care el deja a fugit, pentru că nu am gonit noi turiști. Turiștii aveau rezervări în alte destinații la nivelul altor țări încă din primăvară sau de iarna trecută. Ei știau că nu mai vor pe litoralul românesc, ei știu că nu mai vor la muntele din România. Ceea ce noi încercăm să transmitem este că facem curat, că suntem serioși în ceea ce facem”.

Acesta a asigurat că verificările vor continua, până va fi „curățat” tot, atât cât se poate, și a comparat situația de la noi cu mai multe vorbe populare și bancuri. Unul dintre acestea, despre întâlnirile „pe nevăzute”:

La telefon, așa cum este turismul român, îți spune, domne`, am 18 ani, blondă, ochi albaștri, picioare lungi, totul conform, iar la întâlnire apare străbunică-sa, bătrână de 82 de ani, fără dinți în gură, spunând – domne`, nu a putut să ajungă cea cu care ai vorbit la telefon, iată, mă prezint eu”.


Președintele ANPC nu s-a oprit aici în intervenția de la B1TV, ci a continuat cu exemplele, pentru a exprima – e adevărat, plastic, care este situația reală, la acest moment: „Suntem în situația aceasta sau suntem în situația bancului, a înțelepciunii populare umoristice, ce vorbește despre cei doi care se întâlnesc, unul cu o vacă, unul fără, zice

Domne`, vaca dă lapte? Nu, zice. Dar e bună de carne? Nu. Dar paște? Nu. Păi și de ce o duci la târg? Să o fac de râs.

Suntem în situația în care, indiferent ce ar spune sau nu Autoritatea noastră, turistul care coboară din trenul cu o curățenie discutabilă, într-o gară curată discutabil, având un taximetrist ce îi face prețul la ochi, la kilogram sau la greutatea bagajelor, îl duce la un hotel despre care i se spune că este la 5 metri de plajă, constată că, dacă ar fi uriașul din povestea cu Gulliver, ar putea ajunge, ceea ce e o practică comercială înșelătoare, se duce să se răcorească la restaurant, unde poate are șansa să nu consume ceva expirat de câteva luni, ci poate chiar de câțiva ani…

Toate lucrurile acestea, de fapt, vorbesc despre deriva în care se află turismul românesc, cu sau fără ANPC”, a avertizat Horia Constantinescu.

Articolul precedentMinistrul Marius Budăi infirmă zvonurile legate de naţionalizarea pilonului II de pensii
Articolul următorRomânia și alte state europene au fost date în judecată la CEDO de o familie din Portugalia