Talibanii au cucerit o nouă capitală de provincie, deschizând astfel drumul către Kabul. Astăzi, 12 august, a fost invadat orașul Ghanzi, oraș situat la 150 de km sud-vest de capitala Afganistanului.
Este a zecea capitală de provincie care cade în mâinile insurgenților în decurs de o săptămână, informează AFP, citând un consilier local.
”Pot să confirm că Ghazni a căzut în mâinile talibanilor în această dimineaţă (joi). Ei au preluat controlul zonelor-cheie din oraş: biroul guvernatorului, sediul central al poliţiei şi închisoarea”, a declarat Nasir Ahmad Faqiri, şeful Consiliului provinciei Ghazni.
Alături de capitala de provincie, talibanii au revendicat și căderea Ghazni
De asemenea, acesta a venit cu precizări suplimentare, afirmând că se duc lupte în mai multe părți din oraș, însă talibanii au preluat „controlul asupra părții esețiale” a orașului. Talibanii au revendicat de asemenea căderea Ghazni, arată Digi 24.
Zece capitale de provincie în doar o săptămână, iar Căderea Ghanzi reprezintă un semnal îngrijorător pentru capitala Afganistanului.
Ghazni este capitala de provincie cea mai apropiată de Kabul cucerită de insurgenţi de la lansarea ofensivei lor în luna mai, profitând de debutul retragerii forţelor SUA şi NATO, operaţiune ce ar urma să se încheie la sfârşitul lunii august, mai arată sursa citată.
Președintele american va continua să susțină armata afgană
În același context, Președintele Statelor Unite a precizat că nu regretă decizia retragerii trupelor americane din Afganistan.
Retragerea va avea loc la finalul lunii august, Biden cerându-le afganilor să găsească ”voința de a se lupta pentru națiunea lor”.
De asemenea, președintele american a dat asigurări că va sprijini în continuare logistic și financiar armata afgană. În ceea ce privește costurile, acesta a punctat faptul că, în 20 de ani de război, au fost cheltuiți peste 1.000 de miliarde de dolari.