Bărbații din România ar putea să beneficieze de mai multe zile de concediu pentru a putea avea grijă de copii nou-născuți, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe masa Executivului. Astfel, Guvernul vrea să prelungească durata concediului paternal de la 5 la 10 zile lucrătoare, acest lucru urmând să se aplice de la 1 august dacă proiectul de act normativ va fi aprobat, potrivit romaniatv.net.
Concediul de paternitate este recunoscut şi aprobat în 23 din cele 27 de ţări din Uniunea Europeană, o directivă a UE privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată fiind adoptată în iunie 2019
Potrivit proiectului de act normativ, vor putea beneficia de concediu paternal și indemnizația corespunzătoare toți bărbații care sunt salariați cu contract sau raport de muncă, care au un contract de activitate sportivă, de mandat, de management sau civil de prestări servicii pentru teatru sau o convenție de muncă individuală. Ca un element de noutate, vor avea dreptul la concediu paternal şi judecătorii, parlamentarii sau funcționarii publici sau care lucrează în cadrul Parlamentului. În cazul militarilor, se va acorda o permisie de 10 zile, în loc de şapte cum este la ora actuală. Bărbații care au absolvit cursul de puericultură vor avea dreptul la majorarea cu 10 zile lucrătoare a concediului paternal, la nașterea fiecărui copil.
Angajatorul este obligat să acorde concediul paternal, angajatul neputând fi concediat în această perioadă, toate drepturile privind încadrarea în muncă fiindu-le menținute
Drepturile de concediu paternal vor fi plătite de către angajator, suma fiind egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Angajatorii care nu vor respecta legea vor fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 4.000 lei la 8.000 lei., amenzile fiind aplicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă.
În Spania, concediul de paternitate a fost prelungit la 16 săptămâni, fiind plătit integral, acesta fiind egal cu concediul de maternitate plătit din țară. În Italia, tații pot primi 10 zile concediu de paternitate cu plata integrală, acesta fiind obligatoriu.Tații din Polonia pot beneficia de concediu de paternitate. Mama are dreptul la 20 de săptămâni, dintre care 14 trebuie să folosească, celelalte șase săptămâni putând fi transferate tatălui. În Bulgaria, tatăl are dreptul la 15 zile de concediu de paternitate plătit iar mamele au dreptul la 410 zile de concediu de maternitate.
Vara după pandemie vine cu „surprize” pentru cei care doresc să călătorească