Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un dosar penal a fost întocmit pentru trei adolescenți din Dolj care ar fi bătut doi câini.

Ambele exemplare aparțineau unui vecin din localitate.

Este vorba despre un adolescent de 18 ani și doi minori de 15 și, respectiv, 16 ani.

Imaginile cu unul dintre animalele bătute au fost publicate pe Facebook

Videoclipul în care minorii lovesc câinele au ajuns pe rețelele de socializare. Prin urmare, în ziua de 9 iunie, poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu. Aceștia au reacționat, după ce un minor de 16 ani, din comuna Radovan, a postat pe o reţeaua de socializare o înregistrare video în care se observă un exemplar canin rănit.

Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că la data de 8 iunie, un tânăr de 18 ani, din Radovan, împreună cu 2 minori de 15 şi 16 ani, din aceeaşi localitate, ar fi aplicat mai multe lovituri unui caine de rasă comună. Câinele a fost lovit după ce a pătruns în curtea locuinţei tânărului”, precizează reprezentanții IPJ Dolj, potrivit Jurnalul Olteniei.

De asemenea, conform comunicatului, poliţiştii au stabilit faptul că, în cursul aceleiaşi zile, cei trei ar fi procedat similar şi în cazul unui alt exemplar canin, metis din rasa Labrador.

Câinele ar fi intrat accidental în curtea locuinţei tânărului de 18 ani.

Cele două exemplare canine aparţin unui bărbat de 53 de ani, din Dolj. Câinii au fost lăsați în custodia proprietarului

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea cu intenţie a animalelor, iar cercetările sunt continuate, urmând ca, la finalizare, să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Articolul precedentHaos la Tesla: Nivelul de CO2 din mașinile lui Elon Musk este deosebit de periculos pentru pasageri
Articolul următorMesajul unui primar condamnat: ”Continuați proiectele, vă rog!”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time